Ca sa fii cool, trebuie sa fii viu.

Asa suna leapsa pe care mi-a transmis-o AlphaDog (de ceva timp). Sunt sigura oricine poate gasi contraargumente: “Nu-l stii pe Kurt Cobain/Jim Morrison?” Ei sunt cu atat mai cool acum, erau si in timpul vietii insa senzatia de talent pierdut, de risipa si aprecierea fiecarei mici creatii pe care au intreprins-o i-a transformat in idoli. Cobain s-a sinucis, Morrison a murit accidental (zice-se). Sunt rock stars, lumea ii regreta si ii idolatrizeaza in continuare. Ce satisfactie gaseste un om care nu mai exista fata de faptul ca a devenit un idol pentru persoane care nici nu se nascusera cand ei mureau? E o contradictie in termeni, nu? Cum ziceam si in postul anterior, cel cu sinuciderea, moartea este nimic. Ea poate deveni ceva pentru un om numai atunci cand a fost personal la un pas de ea.

Mi-a fost destul de greu sa “apuc” subiectul acesta, si in ultima instanta m-am gandit la oameni din jurul meu pe care aproape i-am pierdut, din cauza unor accidente stupide, provocate de ei sau in care au fost numai implicati. Nu stiu cate cazuri cunoasteti voi, insa intre persoanele pe care le cunosc si cu care am iesit cel putin o data la un pahar de vorba sunt 3 persoane care au facut accidente grave. TREI, pe care ii cunosc personal, si nu am chiar atat de multe cunostinte. Ei sunt instructorul de schi, bruneta si Catinca.

Instructorul de schi

Avea un BMW, cumparat din strainatate si de care era tare mandru, mai ales cu ca tocmai terminase cu actele pentru ea. Ii placea sa profite de ce putea sa faca masina, ca nu degeaba alesese una puternica. Poate cunoasteti drumul care duce din Brasov in Poiana Brasov – e format aproape numai din serpentine si curbe foarte periculoase, si iarna el devine cu atat mai interesant. Instructorul pleca intotdeauna tarziu din Poiana, iarna, pe intuneric, cand soseaua era relativ libera. Ii placea sa taie curbele si sa mearga cu viteza. Intr-o seara, coborand spre oras, intr-o curba s-a intalnit cu o masina care facea exact acelasi lucru ca si el. A virat si masina a iesit de pe drum, s-a rostogolit in jos pe munte si s-a facut zob.

Bruneta

Tipa avea o pasiune pentru condusul cu viteza, prin oras, cu muzica tare, mai ales ca avea cu ce. In anul in care si-a luat permisul era incantata, facea plimbari dese dar avea grija cum conduce si nu se urca niciodata bauta la volan. Asta a trecut cu timpul, si a inceput sa conduca bauta, vorbind la telefon si cu viteza mare. Ceva urma sa mearga prost, era inevitabil – s-a intamplat in Brasov, intr-o noapte cand a virat gresit si a ciocnit masina intr-un stalp; partea din dreapta s-a facut praf si masina nu a mai putut fi recuperata.

Catinca

Am cunoscut-o la un team building cu firma la care lucram amandoua in perioada aceea, acum aproape doi ani. Era plina de viata, mereu glumea si era bine dispusa, ne inviora pe toti. Nimeni n-ar fi crezut ca in spatele acestei fete era o poveste destul de trista: lucra pentru ca mama ei era foarte bolnava si statea acasa in tratament, tatal ei nu le ajuta. Chiar si povestind lucrurile astea zambea si vedea viitorul cu optimism, urma sa fie promovata. 

La o saptamana dupa team building, primim un telefon: Catinca e la spital, in coma, cu arcada si maxilarul sparte, o mana, un picior si cateva coaste rupte, si exista suspiciuni de hemoragie interna. Fata asta extraordinara era intre viata si moarte. Se intorcea de la o petrecere din afara orasului, si era in masina cu alti 4 prieteni. Soferul a murit in accident, de alte persoane nu stiu. Familia ei nu isi permitea tratamentul care costa zilnic peste un milion, asa ca am strans de doua ori bani de la toate filialele din tara, pentru ca angajatii o stiau si au fost socati de accident. 

 

In fiecare dintre accidentele astea, protagonistul a supravietuit. Primii doi, chiar fara rani – a doua zi erau ok: instructorul de schi glumea a doua zi in poiana pe seama propriei morti, iar bruneta a fost vazuta de un taximetrist care era atunci in zona, si cu care s-a intamplat sa vorbesc la scurt timp, vorbind la telefon si zicand cuiva: “din cauza ta era sa mor!!” Catinca si-a revenit dupa multe luni de tratament si chirurgie plastica, si lucreaza la aceeasi firma. Dar cat de usor ar fi fost ca povestea sa fie cu totul alta! Daca bruneta avea pe cineva in dreapta, in masina? Inainte, mergeam destul de des cu ea, eu si inca o prietena… Daca statea Catinca intr-un alt loc in masina? 

Daca, daca, daca… Ei ar fi devenit povesti triste de “nu faceti asa”, ne-am fi gandit la ei cu stupefactie si neintelegand cum asa ceva a fost posibil cu ei. Pentru ca ii cunosteam. Dar accidentele astea se intampla in fiecare zi, cu miile. Oameni mor, si nu ii idolatrizeaza nimeni, nu devin fețe pe tricouri, nu li se soarbe fiecare miscare pe care au facut-o in timpul vietii lor. In urma lor ramane un gol pentru apropiati, un contraexemplu pentru cunoscuti, si o bucatica de statistica anuala a accidentelor.

Viata o primesti o singura data. Si o pierzi o singura data – mare grija cand si de ce. It’s not a choice, it’s a check-out.

 

Leapsa o transmit mai departe lui Zizzou si lui Victor, insa oricine doreste e liber sa o preia. Originalul este la Santiago, care a fost inspirat de articolul lui Brightie.

E si pe Blogoree, in virtutea traditiei. 

Scuze pentru absenta si pentru intarzierea articolului, am tot invartit abordarea si am ezitat daca sa povestesc despre oamenii astia sau nu. Am ajuns la concluzia ca puterea exemplului de langa noi e mai mare decat ideea abstracta.  Am facut bine? …

Share/Save/Bookmark