…pentru zilele noastre si locul unde ne aflam, adica. Daca acum niste zeci de ani ii puteai oripila pe concetateni cu afirmatii ca “Naiba sa-l ia pe presedinte”, “Eu emigrez in Canada”, “Ce fatza are asta!”, pare-se ca lumea intre timp s-a sensibilizat la probleme reale. Palpabile.

Maxima precautie in de/z/gustarea articolului. Bulinuta cu “not idiotproof “.

Ce-ai putea sa zici in cercul de cunostinte ca sa-i faci pe toti sa se dea un pas in spate din cauza dezgustului?

1. “Nu stiu ce e aia Twitter/Facebook”

Risc-oo!-metru: cel mai maxim!!!

Reactie: “Dar nu vrei tu sa faci o favoare civilizatiei si sa te intorci in pestera in care ai vietuit in ultimii 2 ani?! “

Acum vreun an jumate, dragutii mei colegi Erasmus de pe diferite continente erau oripilati ca nu aveam cont pe Facebook. Au fost cele mai triste 5 minute din viata mea – campusul avea net si eu laptopul la mine, YES! N-a mers tactica inversa, adica eu sa le dau peste freza cu HI5-ul. Purtam singura batalia.  Se pare ca acum a venit randul nostru sa ne astupam urechile la auzul enormitatii, in special pe masura ce haifaivistii migreaza cu catel si purcel pe facebook. Am fost si io ca voi baaa, dar acum un an jumate! Eu m-am emancipat, voi sunteti in urma, eat my fertilizer!

2. “Imi place Mircea Badea”

Risc-oo!-metru: maaaxim!

Reactie: “Poftim?! Mascariciul ala care spune doar porcarii si care nu respecta decat pe aia care il platesc? Care habar nu are despre ce vorbeste si arunca cu rahat in tot ce prinde? Eww”

In mod cu totul hilar, afinitatea fata de MB – sau lipsa ei – devine un subiect delicat. Mai ceva ca “zilele delicate” din reclamele la Always Coca Cola. E ca atunci cand ceri un tampon – trebuie sa fii foarte atenta pe cine abordezi cu subiectul asta si in ce fel, daca nimeresti pe cine nu trebuie o sa rada toata clasa de tine. Acum depinde de importanta acordului asupra controversei: daca nu e esential, poate fi maturat sub covor. Daca e, adio si n-am cuvinte!

3.  ”Am votat cu Basescu/Geaoana”

Risc-oo!-metru: acum meh. Acum o luna jumate: cod rosu porto curcubeu!

Reactie: “CUM ai putut?! Tu stii cine e ala? Ce a facut? Groaznic, doar… groaznic” –  indiferent de optiune.

Asta nu mai e de actualitate, insa e al doilea subiect (DUPA fotbal! DUPA!) care a starnit discutii aprinse in grupu-mi. De data asta cu implicarea mimozelor, printre care si je. Tabara Ro Navy a coplesit tabara Ro FlacaraViolet pe atunci, dar inversunarea e memorabila. Dupa aia a venit pizza.

4. “Cine e Cetin Ametcea/Sebastian Bargau/Piticu Cristi/Zoso Petcu?”

Risc-oo!-metru: 1) daca cercul de prieteni e e baza de bloggeri: cel mai maxim!!! 2) nu: sub-meh.

Reactie: *spiciles cu lesin*

Stie toata lumea ca sunt bloggerii cu cele mai … *intrerupere nesimtita*

4a. “Ce e aia blog?”

Risc-oo!-metru: Idem 4.

Reactie: *Chewable Prozac*  Look! A pony! Trala la la….

Deunazi am intreprins o fascinanta incursiune in blogosfera romaneasca si m-am ingretosat cumplit. Am descoperit specimene despre care doar auzisem in basme ca exista. Botomlainu‘ e ca e nitel prea usor sa-ti faci un blog de forma “EuScrieAcilea.ro”, indiferent ce investitii presupune el. Deja nu ma mai simpt interesanta ca “angles.ro” si fin’ca tot expira in aprilie hostingul si domeniul (aka expira contractul cu Blogway) o sa ma intorc cu grrrratie pe grrratisul si mult mai fara de batai de cap-ul wordpress.com, in ideea ca se deschide Zara in Brasov si mai bine tin euroii pentru niste cizme aurii. Asa o sa fiu o fraiera care scrie si NICI MACAR nu are domeniu propriu!! Loser.

5. “Tin cu Brasovul/Dinamo/Steaua/Urziceni/Togo”

Risc-oo!-metru: in functie de cat tii la integritatea corporala, pana la cel mai maxim!!!

Reactie: “Esti prost, nu stii nimic. Mai du-te baaa si invata fotbal!”

Doar ma amuza, n-am nimic de comentat. [Hai Togo!]

6. “Cine e Elodia?” – sau orice alta Nikita, Magda, Roxymanelista si alte produse ale impotentei colective

Risc-oo!-metru: sub-meh.

Reactie: “Elodia e Dan Diaconescu travestit, esti prost?!”

Asta e chiar interesant. Sa vedem cum evolueaza. Io zic ca the butler did it.

7. “Gripa porcina sucks!”

Risc-oo!-metru: mai jos ca la Elodii

Reactie: groh groh grohapciu

Won’t SOMEBODY think of the pigs!!!

Va rog sa completati lista, yes?

UPDATE 1:  Completarea lui Ionutu:

8. “Nu m-am uitat niciodată la porneturi pe internet.”
Risc-oo!-metru: aproape maxim
Reactie: da, da, sigur.

Este aproape ca și cum ai spune că nu te-ai masturbat niciodată. Știm că o faci. Știm că o freci. Nu te poți ascunde. E atît de uman. :D

9. “Gata! Mă las de fumat.”
Risc-oo!-metru: e nasol dacă deja ești la a 57.896-a încercare, și în paralel este tot a 57.896-a dată cînd faci public acest anunț.
Reactie: idem 8.

1. Pentru că a fost o epocă de creativitate artistică fantastică, neegalată până acum din punctul meu de vedere. O nebunie superbă. Pentru că aș fi prins apocile marilor transformări în stilul de viată. Pentru ca idealismul orb al hippies e fascinant și eliberator. Pentru că numai atunci ar fi putut fi inventat conceptul de “psychedelic” și nebunia aferentă.

2. Pentru că i-aș fi prins în viață pe alde Morrisson, Janis, Marilyn, Hendrix, Sinatra i-aș fi putut vedea pe Beatlesi cu Lennon, Cher ar fi avut încă totul natural, mai târziu i-aș fi putut vedea și asculta pe Queen cu Mercury, Michael Jackson ar fi fost încă mic și Rolling Stonesii tineri.

Pentru Kennedy, man! Pentru Hitchcock la vremea lui. Pentru Elvis, dude! Pentru Woodstock, why the hell not, si daca tot suntem in 1969, pt aselenizare.

3. Pentru că pe atunci erai forțat să respecți intimitatea și programul unui om. Puteai să dai de el la telefon numai când avea chef să își dezvăluie programul așa încât să știi unde îl găsești. Nu, nu e mai ușor azi, e doar mai frustrant, mai apăsător, mai public; ne f. reciproc nervii și ne accelerăm viețile până o să facem implozie.

4. Pentru că trebuia să gândești mult și bine înainte să tastezi/scrii/desenezi ceva – mașina de scris și tușul nu iertau prostia. Totul trebuia gândit dinainte, ori te alegeai cu ore pierdute. De câte ori dăm backspace până scriem o pagină? Oare asta nu înseamnă pe undeva o lene profundă? Oare o să devenim toți cretini ca-n Idiocracy sau grași ca în Wall-E pentru că nu mai e nevoie să gândim sau să ne mișcăm? Revenim la trial-and-error sau nici măcar?

5. Pentru că nu exista rahatul ăsta de internet (a cărui apariție și expansiune le-aș fi văzut, oricum), care ne consumă grămezi de timp cu iluzia că facem ceva, spunem ceva, ne apropiem de cineva. Nu aș fi fost captivă mailului, twitter-ului, blogului, facebook-ului și unor pseudo-valori apărute peste noapte Sunt nimicuri stupide care ne umplu timpul în loc să ne elibereze, să ni-l redea.

6. Pentru că trebuia să muncești ca să obții o informație – să citești o carte, să vizitezi o arhivă, să vorbești cu cineva, nu sa dai 2 clicuri și să apeși 3 taste (autocomplete face restul…) Pentru că orice performanță presupunea un efort incomparabil mai mare decât acum și nu orice rahat cu tupeu, care de fapt înjură ca-n latrină, putea să devină cineva numai scriind platitudini pe post de lecții de viață și filosofie vie. Halal postmodernism.

7. Suntem atât de concentrați să ne punem trăirile în cuvintele potrivite, să le reținem, să le capturăm cât mai fidel încât uităm să le mai și trăim atunci când ele se intâmplă. Asta e vizibil în cazul experiențelor pe care le gândești imediat sub formă de articol de blog… Sau mai bine al pozelor: nu de puține ori m-am chinuit atât de mult să surprind ceva ce îmi părea superb încât pierdeam momentul. Fotografia nu va mai fi niciodată suficientă pentru a recrea atmosfera. Cuvintele nu vor face niciodată cât trăirea clipei.

8. Pentru că era un eveniment să vezi un concert, un film, să asculți un album. Te chinuiai să le obții ori să ajungi la ele și le prețuiai. Vacanța asta am văzut vreo 18 filme, câteva la prieteni, unul la cinema și restul la calc. Nu am reținut titlurile tuturor…da, atât de mult mi-a păsat.

9. Pentru că o nebunie ce se întâmpla între prieteni rămânea între prieteni, ca o amintire privată, unică, nu una ce ajungea pe youtube să fie văzută de mii de oameni pierzându-și astfel orice semnificație prin transformarea în bun comun.

10. Pentru că aș fi trăit, după toate experiențele astea, să văd cum nepoții mei duc o viață extrem de tristă, inautentică, sugrumată de un artificial pe care nu îl înțeleg și  de imagini ce nu le aparțin, în care simt prea puțin și de care le pasă chiar mai puțin.

Revăzând motivele la care m-am tot gândit în ultimele zile, ajung la concluzia că totul se rezumă la un singur fapt: vreau să fi fost acolo pentru că era o lume a palpabilului – sau măcar mult mai apropiată de așa ceva decât a noastră.

Mai simplă.

DISCLAIMER

• Nu, nu e despre droguri și sex. și cu siguranță nu în România.
• Pornit de a o discutie twitterstic-muzicală cu @aiurea și @envimd încă de pe vremea ultimului an cu doua zerouri in mijloc.
• Nu-mi săriți în cap că unele chestii s-au întâmplat mai târziu, că de fapt e altfel etc. Prindeți imaginea de ansamblu.

Adaugat pe FTW!

…e destul de simplă: dacă e o ocazie – pentru persoana respectivă sau una universală, mai precis zi de naștere, onomastică, Crăciun – trebuie să cumperi cadou.

Dar ce înseamnă când persoana care ar trebui să primească spune “nu vreau cadou, nu îmi plac cadourile, nu vreau să primesc”? Inseamnă că minte. Nu există om căruia să nu îi placă să primească ceva. Poate vrea să transmită că nu vrea să cheltui prea mult sau să pierzi timpul sau să îți storci creierii – mesaj care poate fi real, dar nu înseamnă că într-adevăr nu îl VREA. Come on, free stuff?

Mărturisesc că de multe ori am trecut cu vederea această realitate universal valabilă, cel mai des de zile onomastice – în parte pentru că încă nu a găsit nimeni vreo sfântă Luana așa că voi rămâne forever cu neîmplinirea asta. Când eram mică eram chiar tristă că n-am și eu nume ce apare în calendar.

Mi-a trecut.

Mai tre’să recunosc că nu știu să aleg cadouri potrivite – o mai dau în bară din când în când făcând o combinație între ceea ce îmi place mie și ce presupun că i-ar plăcea respectivului. Sometimes it ain’t pretty. Din fericire în magazine nu se găsesc combinații de genul hamsteri zburători.

Opțional și în funcție de convențiile relației, omul mai oferă cadouri de Valentine’s, Paște, Halloween, anul nou, casă nouă, căsnicie nouă. Dacă e cazul, de aniversări semnificative ale relației.

Povestea cadourilor îmi amintește de vârste de genul 16-17 ani, când fiecare din jumătățile unui cuplu se adresau prietenului comun (=eu) ca să afle dacă celălalt urma să îi cumpere cadou, un fel de reciprocitate obligatorie. Acum îmi pare rău că nu m-am jucat un pic cu chestia asta, aș fi putut produce ceva schimbări în viețile lor. Si, după câte am văzut în ultimii 20 de ani, cel puțin în țara asta, schimbarea e întotdeauna bună… într-un final… poate.

Mno, sărbători fericite, și nu vă stresați prea mult cu cadourile. N-o să le țină minte decât un an întreg de acum încolo.

Stai să ne înțelegem, că parcă propoziția asta nu transmite mesajul cum trebuie. Nu sunt certată cu apa, dimpotrivă: sunt o mare fană a apelor stătătoare sau curgătoare în albie sau pe țeavă.

Am însă o problemă cu apa care curge pe țevile mele pentru că e plină de clor. Cel mai mult se simte aroma la duș, când am senzația că primesc soluție de clor 5%. Într-adevăr, efectul de curățare e mai intens și în curând pot să abandonez gelul de duș pentru că pe zi ce trece devin tot mai albă.

Pentru mine asta e în sine o performanță, pentru că toata viața nuanța pielii mele a fost descrisă ca “mai stai și tu la soare că arăți ca o fantomă”. Tendința de Casper devine tot mai pronunțată – am senzația că de albă ce sunt o să devin de-a dreptul translucidă, cu atât mai mult cu cât actiunea are loc în egală măsură și din interior spre exterior. Trecem graios peste micile iritatii ale pielii, dupa ce ca primesc acest minunat bonus ar fi culmea sa ma plang.

Cel mai exasperant în toată povestea e că locuiesc foarte aproape de diverse izvoare cu sau fără puteri magice, deci se presupune că ar trebui să primesc cea mai neprihănită apă din oraș. Aiurea. Probabil pun cu atât mai mult HCl pentru cã tre’ sã omoare gângãniile pânã ajunge departe-departe…

Între timp, ideea de a face baie în Evian nu mai sunã chiar atât de deplasat…

O poza cu mine in dus… sunt acolo, pe bune, uitati-va cu atentie:

(de aici)

OMG #1: WTF!

Poza pe coperta unui caiet gasit prin Real, datorita ochilor lui ageri. Ridicati mana, care folositi acronimele astea:

Parca scoala era cam singurul loc in care copiii scapau de sub mana netului, invatau sa scrie corect romaneste, sau engleza in cazul asta. Daca ei au material de studiat stupidspeak, e trist. Nush’ care o fi fost geniul care a venit cu ideea, respectiv geniul care a aprobat-o, dar parca era mai educativ sa puna prescurtarile romanesti. Hm, sau pe alea le stiu aia mici mult mai bine?! Dilema asta o sa ma tina ocupata toata ziua…

OMG #2: OOOOO, Luanaaaa

Poate pentru voi nu e cazul de o asemenea reactie, dar imi spusese cineva, coefeza pare-mi-se, ca ar exista aceasta melodie. E tare ciudat sa-mi aud numele cantat si, doamne, cata poezie, toata dedicata mie! :)) “Cand te privesc ma straduiesc sa te-nteleg”, shuap-bap-bap. Atentie, melodie care nu spune absolut nimic, cu foarte multe cuvinte:

Text:

(mai mult…)