Parca sunt o baba care bombane. Noul stil de bloghin’.

Si alta, ceva mai obscura, aici

Vad la cum oamenii ies in strada sa-si apere saracia. Cand ai un salariu de 800 sau 600 de lei si stii ca ti se va taia un sfert din putinul asta, ce altceva poti sa faci? Am vazut comentarii care spun ca parazitii din sistemul public trebuie sa fie dati afara. O fi trebuind, dar nu intotdeauna e vina functionarilor. Nu au supradimensionat ei, cu mana lor, sistemul si aparatul de stat. Manipulare sau nu, e de neacceptat ceea ce urmeaza sa se intample.

Exista lucruri negandite, lasate in paragina de ani si ani de zile – cui sa ii pese? – care devin brusc interesante numai cand deja nu mai exista scapare. Cea mai cretina idee e sa iei din venitul asta amarat pe care il au oamenii. Sunt probleme ce ar fi trebuit, sau vor trebui rezolvate atunci cand nu exista riscul ca oamenii aia sa se umileasca pentru a-si putea acoperi nevoi fundamentale. Ce sens mai au toate masurile astea daca nu fac decat sa inrautateasca situatia pe care o percepe populatia? Unde e beneficiul care rezulta din masurile astea? Nici reale, nici de imagine, nici de aparenta. Sau poate tocmai asta e? Sa se mentina aparenta ca se face ceva cand de fapt incompetenta e atat de mare incat, in spatele scenei toata lumea, i.e. lumea care conteaza, da din umeri si isi vede de treaba de parca nimic nu s-ar fi intamplat.

Sa nu uitam ca publicul nu are memorie, el fiind susceptibil numai la manipularile de moment. Asta se stie cel mai bine de la alegeri. Nu, acum nu are loc o manipulare, in fara de cazul in care cineva s-a gandit sa se joace de-a trantitul usii in fata la nivel macro, ca mai tarziu sa scoata din palarile solutia miraculoasa care anuleaza masurile extreme si apoi acel cineva va deveni eroul neamului. Daca putem, de ce sa nu ne jucam cu nervii neamului?

Restul lumii incepe sa-si revina din criza. Romania e intr-o criza continua de 20 de ani incoace. Criza financiara, criza de imagine, criza a diferitelor sisteme. In anii “de glorie”, aia dinainte de 2009, in sistemul public tot nu s-a realizat mai nimic; criza din sanatate si cea din educatie sunt definitorii pentru impotenta (da) care nu tine cont de situatia economica. Pana acum a existat intotdeauna o marja in care liderii natiei au avut libertatea sa dea din colt in colt. Sunt curioasa ce se intampla mai departe.

In momente de-astea imi doresc ca toata lumea sa (re)devina hipioata.

Nu-s foarte multe.

1.Tunare

Zilele astea, uitandu-ma in jur la masinile concetatenilor am devenit preocupata de o intrebare: de ce ti-ai “tuna” masina? Mai precis: iti strangi muncind in strainatate 2000-3000 de euro (dau si io cu presupusul) ca sa iti iei un BMW, Opel sau Audi vechi de vreo 10 ani de la second. Legal sau nu, inmatriculat sau nu, de la furate sau nu, sa zicem ca ai o masina in stare de functionare care arata decent si care-ti indeplineste si nevoi esentiale de genul: sa fie BMW, sa mearga, sa fie nemteasca, sa aduca femei, dar mai ales sa fie BMW.

Urmeaza procesul complex si complet de infrumusetare cu ieftinaciuni de mare efect:

• folie – aplicata prost, cu bule de aer din loc in loc
• o garda mai joasa – data cu vopsea in culoarea masinii care nu tine si incepe sa ti se cojeasca dupa maxim 3 luni)
• o partzaitoare – care iti face masina rezonabila sa sune ca o Dacie 1300 cu toba sparta
• eleroane – tot in culoarea masinii, tot cojite dupa 3 luni, niste hidosenii care dpdv al aerodinamicii n-au ce cauta pe o astfel de masina
• capace pentru roti – din plastic, fara care o sa ramai instantaneu pentru ca tu esti un zeu al soselelor si draciile ori de desprind, ori le lovesti de trotuar dar finalul tot ala e.

Dupa toate imbunatatirile astea de o deosebita calitate, aplicate la service-ul din colt unde lucreaza colegul tau de scoala generala care ti-a facut o reducere pentru ca sunteti prieteni vechi (desi nu v-ati vazut de 15 ani) te poti mandri cam 3 zile pe la prieteni. Dupa care ramai cu o masina care arata mai veche, mai urata si mai ieftina decat e de fapt. Numai buna de dat la Rabla.

Aceeasi reteta o folosesc si loganistii care vor sa se simta unici si speciali. Cu aceleasi rezultate.

2. Prea putine Ferrari pentru RO

Cica stocul de masini pe care Ferrari l-a alocat tarii noastre e deja epuizat asa ca fuguta fuguta se vor mai aduce niste masini pentru sarmanii de romani. Ce spune asta despre noi ca natie? Ca tara arde si baba se piaptana. Sau ca cine trebuie isi vede in continuare de treaba, probabil mai abitir si mai lacom ca pana acum – cine stie pana cand se mai poate.

Nu uitam nici de popa care a cumparat un amarat de Maserati la second pe o suma modica de 100 000 euro, fie el binecuvantat. Altfel, donati banii catre biserica si veti fi mantuiti.

Asadar: de ce?

Aceeasi persoana de sex F, acelasi moment al zilei, doua vestimentatii partial diferite.

Unu:

Stats: imbracaminte sport/casual- jeans, adidasi, haina neagra scurta, geanta si esarfa. Machiaj absent sau foarte discret (conteaza?)

Perceptia: probabil de liceana ratacita sau dezorientata sau grabita. Aproape intotdeauna minora.

Reactii: nimic. Scufundare in multime, perfect neremarcabila, indiferentza, fiecare-isi-vede-de-treaba lui, interactiuni strict necesare reci. Tendita generala de a considera persoana neglijabila (ex. in magazine, pe strada, oriunde).

Doi:

Stats: rochie scurta – ceva mai sus de genunchi adica, office sau aproximativ; cizme cu toc; machiaj de zi dar vizibil (conteaza?); aceeasi haina, aceleasi accesorii.

Perceptia: poate conforma cu varsta reala, persoana care stie de unde vine si unde se duce, atractiva (aparent), atentie mai multa din partea populatiei M.

Reactii: “Nu te supara, ce faci diseara?” “Ies cu prietenul…” “Nu vrei sa fie ultima oara cand te intalnesti cu el? :)” (?!!?) / “Poftiti domnisoara, pe aici va rog. Cu placere.” Tendinta generala de a acorda atentie persoanei, indiferent de context (incl. scoala, pe strada) altfel spus tipii se uita dupa ea.

Recapitulam: aceeasi persoana, aceeasi mutra, acelasi corp – well doh. Tinem minte ca nu vorbim despre extreme foarte mini-mulat-decoltate, nici de extravagante ori schimbari de gen “makeover” intre cele doua ipostaze.

Poate o amarata de haina sa schimbe asa mult felul in care aratam? Stiu, tocurile conteaza pentru ca modifica postura piciorului si implicit a corpului, iar o rochie e mai interesanta ca un blug dar asta nu explica mare lucru. Nu e o diferenta ca intre pijama si rochie de seara… Sau schimba doar modul in care suntem perceputi, avand in vedere prima impresie si reactiile care decurg din ea?

O fi vorba despre disponibilitatea transmisa? Adica, o femeie imbracata ca in ipostaza “doi” e imbracata asa pentru ca vrea atentie, fiindca avand grija de imaginea ei vrea sa fie apreciata/admirata – caz in care reactiile sunt de a-i face pe plac, “cine stie…” ? Ori intram direct in zona de disponibilitate sexuala (=showing some skin), asa cum e perceputa si nu neaparat transmisa? Sau tipa iese pur si simplu in evidenta fata de majoritate si prin asta atrage atentia?

Cele doua situatii se aplica si pentru barbatii imbracati altfel decat in jeans, adidasi, oriceinparteadesus. In cazul asta, ei inspira incredere, respect de sine, probabil un job curatel, poate situatia materiala (pentru ochiul antrenat sa depisteze hainele de calitate? :) ). Situatia overall e de “om serios si respectabil”. Acum, ma intreb daca si ei sunt abordati pe strada cu replici de agatat sau daca intorc gagicile capul dupa ei. Bai, la asta ar trebui sa fiu in stare sa raspund…

Intotdeauna m-a surprins perceptia asta duala, in functie de ce esti dispus sa arunci pe tine in ziua respectiva. Sau de ce e curat in ziua respectiva :) Se intampla chiar si in prezenta unor persoane pe care le cunosc deja: devin mai amabili cand sunt [eu] in ipostaza 2.

Nu cred ca toate reactiile descrise vin din superficialitate, ci mai degraba ca sunt raspunsuri automate, reflexe aproape, negandite. Te porti frumos cu cineva mai fancy pentru ca nu se stie niciodata, unde nu se stie niciodata asta are intelesuri de la “…cum pot obtine ceva de pe urma lui/ei”, “…poate e singur/a”, “…pe cine cunoaste si poate ma trezesc dat afara”. Am inceput sa ma folosesc de trucul asta banal cand am de-a face cu administratie de orice fel :) Usureaza efortul si elimina din sictirul functionarilor.

Oricum, o sa ma amuz in continuare.

…pentru zilele noastre si locul unde ne aflam, adica. Daca acum niste zeci de ani ii puteai oripila pe concetateni cu afirmatii ca “Naiba sa-l ia pe presedinte”, “Eu emigrez in Canada”, “Ce fatza are asta!”, pare-se ca lumea intre timp s-a sensibilizat la probleme reale. Palpabile.

Maxima precautie in de/z/gustarea articolului. Bulinuta cu “not idiotproof “.

Ce-ai putea sa zici in cercul de cunostinte ca sa-i faci pe toti sa se dea un pas in spate din cauza dezgustului?

1. “Nu stiu ce e aia Twitter/Facebook”

Risc-oo!-metru: cel mai maxim!!!

Reactie: “Dar nu vrei tu sa faci o favoare civilizatiei si sa te intorci in pestera in care ai vietuit in ultimii 2 ani?! “

Acum vreun an jumate, dragutii mei colegi Erasmus de pe diferite continente erau oripilati ca nu aveam cont pe Facebook. Au fost cele mai triste 5 minute din viata mea – campusul avea net si eu laptopul la mine, YES! N-a mers tactica inversa, adica eu sa le dau peste freza cu HI5-ul. Purtam singura batalia.  Se pare ca acum a venit randul nostru sa ne astupam urechile la auzul enormitatii, in special pe masura ce haifaivistii migreaza cu catel si purcel pe facebook. Am fost si io ca voi baaa, dar acum un an jumate! Eu m-am emancipat, voi sunteti in urma, eat my fertilizer!

2. “Imi place Mircea Badea”

Risc-oo!-metru: maaaxim!

Reactie: “Poftim?! Mascariciul ala care spune doar porcarii si care nu respecta decat pe aia care il platesc? Care habar nu are despre ce vorbeste si arunca cu rahat in tot ce prinde? Eww”

In mod cu totul hilar, afinitatea fata de MB – sau lipsa ei – devine un subiect delicat. Mai ceva ca “zilele delicate” din reclamele la Always Coca Cola. E ca atunci cand ceri un tampon – trebuie sa fii foarte atenta pe cine abordezi cu subiectul asta si in ce fel, daca nimeresti pe cine nu trebuie o sa rada toata clasa de tine. Acum depinde de importanta acordului asupra controversei: daca nu e esential, poate fi maturat sub covor. Daca e, adio si n-am cuvinte!

3.  ”Am votat cu Basescu/Geaoana”

Risc-oo!-metru: acum meh. Acum o luna jumate: cod rosu porto curcubeu!

Reactie: “CUM ai putut?! Tu stii cine e ala? Ce a facut? Groaznic, doar… groaznic” –  indiferent de optiune.

Asta nu mai e de actualitate, insa e al doilea subiect (DUPA fotbal! DUPA!) care a starnit discutii aprinse in grupu-mi. De data asta cu implicarea mimozelor, printre care si je. Tabara Ro Navy a coplesit tabara Ro FlacaraViolet pe atunci, dar inversunarea e memorabila. Dupa aia a venit pizza.

4. “Cine e Cetin Ametcea/Sebastian Bargau/Piticu Cristi/Zoso Petcu?”

Risc-oo!-metru: 1) daca cercul de prieteni e e baza de bloggeri: cel mai maxim!!! 2) nu: sub-meh.

Reactie: *spiciles cu lesin*

Stie toata lumea ca sunt bloggerii cu cele mai … *intrerupere nesimtita*

4a. “Ce e aia blog?”

Risc-oo!-metru: Idem 4.

Reactie: *Chewable Prozac*  Look! A pony! Trala la la….

Deunazi am intreprins o fascinanta incursiune in blogosfera romaneasca si m-am ingretosat cumplit. Am descoperit specimene despre care doar auzisem in basme ca exista. Botomlainu‘ e ca e nitel prea usor sa-ti faci un blog de forma “EuScrieAcilea.ro”, indiferent ce investitii presupune el. Deja nu ma mai simpt interesanta ca “angles.ro” si fin’ca tot expira in aprilie hostingul si domeniul (aka expira contractul cu Blogway) o sa ma intorc cu grrrratie pe grrratisul si mult mai fara de batai de cap-ul wordpress.com, in ideea ca se deschide Zara in Brasov si mai bine tin euroii pentru niste cizme aurii. Asa o sa fiu o fraiera care scrie si NICI MACAR nu are domeniu propriu!! Loser.

5. “Tin cu Brasovul/Dinamo/Steaua/Urziceni/Togo”

Risc-oo!-metru: in functie de cat tii la integritatea corporala, pana la cel mai maxim!!!

Reactie: “Esti prost, nu stii nimic. Mai du-te baaa si invata fotbal!”

Doar ma amuza, n-am nimic de comentat. [Hai Togo!]

6. “Cine e Elodia?” – sau orice alta Nikita, Magda, Roxymanelista si alte produse ale impotentei colective

Risc-oo!-metru: sub-meh.

Reactie: “Elodia e Dan Diaconescu travestit, esti prost?!”

Asta e chiar interesant. Sa vedem cum evolueaza. Io zic ca the butler did it.

7. “Gripa porcina sucks!”

Risc-oo!-metru: mai jos ca la Elodii

Reactie: groh groh grohapciu

Won’t SOMEBODY think of the pigs!!!

Va rog sa completati lista, yes?

UPDATE 1:  Completarea lui Ionutu:

8. “Nu m-am uitat niciodată la porneturi pe internet.”
Risc-oo!-metru: aproape maxim
Reactie: da, da, sigur.

Este aproape ca și cum ai spune că nu te-ai masturbat niciodată. Știm că o faci. Știm că o freci. Nu te poți ascunde. E atît de uman. :D

9. “Gata! Mă las de fumat.”
Risc-oo!-metru: e nasol dacă deja ești la a 57.896-a încercare, și în paralel este tot a 57.896-a dată cînd faci public acest anunț.
Reactie: idem 8.

1. Pentru că a fost o epocă de creativitate artistică fantastică, neegalată până acum din punctul meu de vedere. O nebunie superbă. Pentru că aș fi prins apocile marilor transformări în stilul de viată. Pentru ca idealismul orb al hippies e fascinant și eliberator. Pentru că numai atunci ar fi putut fi inventat conceptul de “psychedelic” și nebunia aferentă.

2. Pentru că i-aș fi prins în viață pe alde Morrisson, Janis, Marilyn, Hendrix, Sinatra i-aș fi putut vedea pe Beatlesi cu Lennon, Cher ar fi avut încă totul natural, mai târziu i-aș fi putut vedea și asculta pe Queen cu Mercury, Michael Jackson ar fi fost încă mic și Rolling Stonesii tineri.

Pentru Kennedy, man! Pentru Hitchcock la vremea lui. Pentru Elvis, dude! Pentru Woodstock, why the hell not, si daca tot suntem in 1969, pt aselenizare.

3. Pentru că pe atunci erai forțat să respecți intimitatea și programul unui om. Puteai să dai de el la telefon numai când avea chef să își dezvăluie programul așa încât să știi unde îl găsești. Nu, nu e mai ușor azi, e doar mai frustrant, mai apăsător, mai public; ne f. reciproc nervii și ne accelerăm viețile până o să facem implozie.

4. Pentru că trebuia să gândești mult și bine înainte să tastezi/scrii/desenezi ceva – mașina de scris și tușul nu iertau prostia. Totul trebuia gândit dinainte, ori te alegeai cu ore pierdute. De câte ori dăm backspace până scriem o pagină? Oare asta nu înseamnă pe undeva o lene profundă? Oare o să devenim toți cretini ca-n Idiocracy sau grași ca în Wall-E pentru că nu mai e nevoie să gândim sau să ne mișcăm? Revenim la trial-and-error sau nici măcar?

5. Pentru că nu exista rahatul ăsta de internet (a cărui apariție și expansiune le-aș fi văzut, oricum), care ne consumă grămezi de timp cu iluzia că facem ceva, spunem ceva, ne apropiem de cineva. Nu aș fi fost captivă mailului, twitter-ului, blogului, facebook-ului și unor pseudo-valori apărute peste noapte Sunt nimicuri stupide care ne umplu timpul în loc să ne elibereze, să ni-l redea.

6. Pentru că trebuia să muncești ca să obții o informație – să citești o carte, să vizitezi o arhivă, să vorbești cu cineva, nu sa dai 2 clicuri și să apeși 3 taste (autocomplete face restul…) Pentru că orice performanță presupunea un efort incomparabil mai mare decât acum și nu orice rahat cu tupeu, care de fapt înjură ca-n latrină, putea să devină cineva numai scriind platitudini pe post de lecții de viață și filosofie vie. Halal postmodernism.

7. Suntem atât de concentrați să ne punem trăirile în cuvintele potrivite, să le reținem, să le capturăm cât mai fidel încât uităm să le mai și trăim atunci când ele se intâmplă. Asta e vizibil în cazul experiențelor pe care le gândești imediat sub formă de articol de blog… Sau mai bine al pozelor: nu de puține ori m-am chinuit atât de mult să surprind ceva ce îmi părea superb încât pierdeam momentul. Fotografia nu va mai fi niciodată suficientă pentru a recrea atmosfera. Cuvintele nu vor face niciodată cât trăirea clipei.

8. Pentru că era un eveniment să vezi un concert, un film, să asculți un album. Te chinuiai să le obții ori să ajungi la ele și le prețuiai. Vacanța asta am văzut vreo 18 filme, câteva la prieteni, unul la cinema și restul la calc. Nu am reținut titlurile tuturor…da, atât de mult mi-a păsat.

9. Pentru că o nebunie ce se întâmpla între prieteni rămânea între prieteni, ca o amintire privată, unică, nu una ce ajungea pe youtube să fie văzută de mii de oameni pierzându-și astfel orice semnificație prin transformarea în bun comun.

10. Pentru că aș fi trăit, după toate experiențele astea, să văd cum nepoții mei duc o viață extrem de tristă, inautentică, sugrumată de un artificial pe care nu îl înțeleg și  de imagini ce nu le aparțin, în care simt prea puțin și de care le pasă chiar mai puțin.

Revăzând motivele la care m-am tot gândit în ultimele zile, ajung la concluzia că totul se rezumă la un singur fapt: vreau să fi fost acolo pentru că era o lume a palpabilului – sau măcar mult mai apropiată de așa ceva decât a noastră.

Mai simplă.

DISCLAIMER

• Nu, nu e despre droguri și sex. și cu siguranță nu în România.
• Pornit de a o discutie twitterstic-muzicală cu @aiurea și @envimd încă de pe vremea ultimului an cu doua zerouri in mijloc.
• Nu-mi săriți în cap că unele chestii s-au întâmplat mai târziu, că de fapt e altfel etc. Prindeți imaginea de ansamblu.

Adaugat pe FTW!