Nu se termină niciodată lista de probleme, evenimente, non-calităţi umane motivate prin celebrele sintagme:

Numai în România se poate întâmpla aşa ceva.

Eşti în România, la ce să te aştepţi?

Nu mai pot să văd scuza asta. Am văzut că în special persoanele mai tinere [decât mine] folosesc argumentul ăsta non-argument pentru a oferi o explicaţie sau o concluzie.

De ce nu mai pot?

Fiindcă că denotă lene în gândire.

Fiindcă că e o scuză pentru propria lor lipsă de interes, pentru faptul că nu învaţă la şcoală şi copiază la examene, cumpărându-şi apoi licenţa: “de ce să mă stresez eu atât când cu 120 de euro colegii mei exhibits A through M o să aibă o lucrare frumuşică fără să citească o pagină? Oricum nu poţi face nimic fără pile.” – eterna scuză a pilei, subspecie a celor două de mai sus.

Fiindcă e o gândire nocivă, atât personal pentru cei ce o exercită cât şi la nivel de societate. Convingerea că trăieşti într-o ţară de căcat în care nu ai cum să schimbi nimic – “poate dacă ai fi fost în Germania…” – nu poate duce decât la suficienţă, lene => eşec => ţi se confirmă faptul că ţara e de rahat şi te feliciţi pentru că nu ai încercat nimic. Nu vei protesta faţă de nimic şi vei face mişto de cei care ridică un glas încercând să provoace o reacţie şi poate o schimbare. În Germania ţi-ai fi dat silinţa pentru că aveai pentru ce, zici? Dar oare dacă faci un experiment şi îţi dai silinţa aici ce se întâmplă?!

Fiindcă nu-şi mai pun probleme, nu caută un sens în ceea ce se întâmplă – fie că e vorba de politică, deszăpezire sau comportamentul vânzătoarei de la chioşc. Citeam pe blogul unei fete de 17 ani că nu înţelegea spiritul de turmă. Articolul era compus din “ideea” de bază “nu înţeleg! De ce, de ce, de ce?” + explicaţia cu ţara. Multe comentarii “concluzionau” una din celebrele scuze. Păi când nici nu faci efortul să duci o curiozitate măcar 3 paşi mai departe pe Wikipedia cine are de fapt o problemă?

Când nu eşti în stare să găseşti alte explicaţii pentru ceea ce se întâmplă aparent neplăcut în jur şi dai în absolut orice împrejurare vina pe ţară, uneori fără să ai habar ce se întâmplă în alte părţi ori care-s cauzele care stau la baza situaţiei pe care o judeci, se cheamă că eşti ignorant, aşadar problema e la tine, nu la nivel macro.

Putem să discutăm la infinit despre chestii cu denumiri pretentioase de genul erorilor de atribuire şi a profeţiilor de autorealizare, a constantei comportamentului oamenilor, a nivelului omogen de prostie pe planetă dar dacă am şi convinge pe cineva de ceea ce spunem ar însemna că îi facem să gândească. Doamne fereşte să facă aşa ceva în ţara asta de rahat.

EDIT: comments on. Le lasasem off din greseala.

Ca sa dau o replica si in acelasi timp o continuare a articolelor lui Envi – 1, 2 -…:

Cati dintre cei care se lamenteaza si lacrimeaza din cauza sortii haitienilor pot localiza Haiti pe harta?

E o introducere malitioasa pentru o idee inca si mai malitioasa.

E mult mai vizibil si profitabil (dpdv al imaginii) pe plan international pentru tine, ca tara A sau organizatie din tara A, sa faci campanii si sa strangi fonduri pe care sa le trimiti tarii napastuite Z. Cu cat tara napastuita Z e mai indepartata de tara salvatoare A, cu atat A primeste mai mult prestigiu pentru fapta intreprinsa.

Nu e nimic remarcabil, nici pentru stat nici pentru o oarecare organizatie din stat, in a-i ajuta pe proprii locuitori napastuiti. E NORMAL, e considerat logic, cat se poate de firesc. Adica e un fapt nebagat in seama. Sa ajuti cazul spectaculos iti ridica prestigiul, cu toate ca in ultima instanta e vorba de vietile unor oameni – care, last time I checked, au aceeasi valoare indiferent de coordonatele sociodemografice.

Acum, sincer, am o dilema: e sau nu prostie/ipocrizie sa te implici in ajutorarea altei tari cand oameni de langa tine sunt vai de ei, intr-o mizerie constanta si banala, deci nu atrag atentia prin vreo soarta ingropata subit? Nu era sarcasm, chiar nu reusesc sa-mi dau seama.

Nu e rau sa ii ajuti pe altii, cat timp ai de unde si esti corect cu cei care depind de tine (ha, ce criteriu fantezist. Luana, revino-ti). Sper sa nu transmit aiurea mesajul. Mi-e mila de haitieni, asa cum mi-e mila de africanii care traiesc in conditii pe care noi nu le-am suporta pentru o zi, daramite pentru o viata. Haitienii au fost infiorator de saraci dintotdeauna, nu numai in ultimele 2 saptamani… E remarcabil ajutorul financiar si uman care merge spre Haiti, din pacate insa merge prea tarziu.

Asadar, sa reformulez penultimul paragraf: e sau nu prostie/ipocrizie sa te implici in ajutorarea unei tari ai carei oameni au fost dintotdeauna vai de ei, intr-o mizerie constanta si banala, abia atunci cand atrag atentia prin vreo soarta ingropata subit?

aka IpoCrizica 4.

În ultima vreme vad tot mai multe reclame care se folosesc de copii. De ce? Transmit un mesaj credibil şi bine argumentat? Ei aş, pur şi simplu apelează la trucul ieftin al înduioşării privitorului.

Cea mai bună mostră e seria de reclame la ziarul Adevărul, în care fetiţa anunţă că “viaţa noastră este invadată de politică” şi cere desene animate cu politicieni. Am rămas în urmă cu evenimentele şi între timp copiii cu vârsta formată dintr-o cifra citesc ziare? La 6 ani copiii nu inţeleg ce e aia politică, daramite să emită o judecată de genul “nu mai vrem politică” – afirmaţie rezervată copiilor mai mari, să zicem de 20-şi-ceva de ani care deja sunt sătui, deşi încă n-au văzut nimic.

O a doua reclamă o include pe Cleopatra Stratan care-l roagă pe Ghiţă să lase politica la portiţă… Cleopatra, acest monument al bad parenting. ţin minte că taică-su spunea ca fetei îi place să cânte. Sunt convinsă că îi face o deosebită plăcere să stea ore întregi într-un studio de înregistrări până rosteşte corect toate notele, iar concertele live de 2 ore sunt extrem de distractive. Asta în condiţiile în care un copil de vârsta aia nu poate să fie atent la o singura sarcină mai mult de vreo 20 de minute. Sunt sigură ca a fost vorba NUMAI de liberul arbitru al fetiţei de 4 ani. Luaţi exemplu.

De câteva luni, pe traseul de acasă spre oriunde-în-oraş e un magazin de materiale de construcţii – ştiţi voi, bca, izolaţii, ţevi, adezivi, ciment, adezivi – care are ca mascotă (?) un bebeluş, pictat evident după o poză,îmbrăcat in salopetă si care tine, parca, un trafalet în mână. Acum, nu mă îndoiesc că cineva a găsit asocierea asta deosebit de deşteaptă şi amuzantă, dar ce recomandări poate bebeluşul să facă? Sau poate e un copil care munceşte – ups!

Până la urmă totul se reduce la folosirea imaginii unui copil, cu tot ce înseamnă asta, pentru a vinde. Pentru a face bani. Poate oricine să argumenteze că nu e ceva grav atâta timp cât copilul e de acord să apară în acest fel. Dar ce întelege el din asta? Cum îi explici rolul lui acolo şi finalitatea urmarită? Cum îl faci să înţeleagă “manipulare” şi “şantaj emoţional”?

Stai să ne înțelegem, că parcă propoziția asta nu transmite mesajul cum trebuie. Nu sunt certată cu apa, dimpotrivă: sunt o mare fană a apelor stătătoare sau curgătoare în albie sau pe țeavă.

Am însă o problemă cu apa care curge pe țevile mele pentru că e plină de clor. Cel mai mult se simte aroma la duș, când am senzația că primesc soluție de clor 5%. Într-adevăr, efectul de curățare e mai intens și în curând pot să abandonez gelul de duș pentru că pe zi ce trece devin tot mai albă.

Pentru mine asta e în sine o performanță, pentru că toata viața nuanța pielii mele a fost descrisă ca “mai stai și tu la soare că arăți ca o fantomă”. Tendința de Casper devine tot mai pronunțată – am senzația că de albă ce sunt o să devin de-a dreptul translucidă, cu atât mai mult cu cât actiunea are loc în egală măsură și din interior spre exterior. Trecem graios peste micile iritatii ale pielii, dupa ce ca primesc acest minunat bonus ar fi culmea sa ma plang.

Cel mai exasperant în toată povestea e că locuiesc foarte aproape de diverse izvoare cu sau fără puteri magice, deci se presupune că ar trebui să primesc cea mai neprihănită apă din oraș. Aiurea. Probabil pun cu atât mai mult HCl pentru cã tre’ sã omoare gângãniile pânã ajunge departe-departe…

Între timp, ideea de a face baie în Evian nu mai sunã chiar atât de deplasat…

O poza cu mine in dus… sunt acolo, pe bune, uitati-va cu atentie:

(de aici)

La inceput au fost mesajele de tipul “Asa nu!” care anuntau ca “Tutunul + “Consumul excesiv de alcool dauneaza grav sanantatii” urmate la scurt timp de “Pentru sanatatea dumneavoastra, evitati excesul de sare, zahar si grasimi”.

De curand, un nou set de indemnuri,acum pe structura “Asa da!” si-a facut aparitia intre programe: “Pentru sanatatea dvs, consumati zilnic fructe si legume + faceti miscare cel putin 30 de minute pe zi + consumati zilnic cel putin 2 litri de lichide +respectati mesele principale ale zilei”. Toate indicatiile fac parte dintr-o campanie a CNA, care vine ca modificare a codului de reglementare a continutului audiovizual.

Ma rog, cum zic ei. Propozitiile astea, repetate pe toate canalele de televiziune – or fi si la radio? – mi-au amintit de mesajele din “1984” care reglau comportamentul si perceptiile populatiei prin mesaje absurde ca “War is peace”, “Freedom is slavery”, “Ignorance is strength”.

Ambele tipuri de mesaje creeaza senzatia ca nerespectarea indicatiilor presupune suportarea consecintelor. Chiar daca ele sunt de naturi diferite, tot instrumente de control al comportamentului sunt. Ambele presupun existenta unei entitati punitive, exterioara – “Big Brother is watching you”, respectiv interioara implicita – daca nu faci asta o sa mori mai repede, dar incet si in chinuri (perversa ironie).

Dar, altfel, esti liber sa alegi…

Numai mie imi displac mesajele astea ?

Tocmai au trecut prin fata casei mele: masina din care se auzea melodie hip hop cu banner “Crin Antonescu Presedinte” cat casa dupa ea + o duba cu banner C.A.P. + inca o duba + inca o duba + alta masina, fara melodie dar cu banner dupa ea + o duba, toate  C.A.P. desigur. Si stau pe o strada lata cat sa treaca o masina.