Multi dintre voi stau, sau cel putin au stat vreodata,in chirie sau în cămin. Toate bune şi frumoase dar sunt şi lucrurile pe care trebuie să le împarţi. Ok, îţi iei tacâmuri şi toate obiectele de care ai nevoie dar de unele nu poţi să scapi.

Pe mine mă enervează împărţit bucătăria, deoarece trebuie sau simt eu că trebuie să las totul în ordine şi pace. Nu pot să mă exprim în haosul caracteristic. Evit să folosesc prea multe obiecte o dată pt că după aia cer să fie spălate-aşa că cu cât mai puţine cu atât mai bine (tripla cacofonie – brilliant).

Apoi e baia. Urăsc să împart baia. Urăsc să împart baia. E senzaţie tip Seinfeld: găseşti acolo chestii mai mult sau mai puţin organice care nu îţi aparţin. Şi, iar, nu pot să las haos. Cu asta o-am obişnuit însă şi compensez în camera mea, ca întotdeauna. E aşa o apropiere bruscă, nu? Până ieri nu îl întâlnisem pe omul asta (coleg de camera, proprietar sau ce o fi), şi azi ştie ce mănânc, cât dorm, la ce ora mă trezesc, când ies, ce gel de dus şi ce pastă de dinţi folosesc şi ce culoare au papucii mei de casa şi că sunt asortati cu periuţa de dinţi. Poate la chestia asta sunt eu maniaca, da astea sunt chestii pe care le face toată lumea etc. O fi. Dar privacy is privacy, my germs are my germs and your germs are your germs. Mă rog. Nu interpretaţi ce am scris aici ca o plângere. Toate sunt ok, nu am restricţii prin bucătărie sau la apa caldă :) am acces în toată casa, inclusiv la sufragerie cu toate dotările ei audio video whatever dar cu toate astea cam stau în camera mea şi trăiască laptopul.

Reversul medaliei e încrederea. Dacă eu as primi pe cineva în casa, ar fi destul de precaută cel puţin până ajung să îl cunosc cât de cât pe ăla/aia de a venit să stea la mine. Pt că o să aibă acces la…laaaa… tot practic. Fiind la mine în casa doar nu o să îmi ascund calculatorul, combina, dvd playerul, telefoanele sau orice altceva. pe de altă parte nu cred că aş lua vreodată pe cineva să stea în chirie. Nu sunt dispusă să mă cenzurez la mine în casa, să îmi suprapun zona de confort cu a altcuiva.

IS IT JUST ME??

Ce aiurea… Citeam @ Baghy, care la randul lui a vazut pe blogul asta (link), ca au ajuns publice niste poze cu tipa care e Bad Pitzi :|  Stau sa ma intreb daca o sa continue sa se ocupe de site, sau daca o sa se termine aici epoca pitzipoanca.org. E interesant sa o vezi, though :)) frate ce face curiozitatea din om.

DAR pana una alta, habar nu am daca e chiar ea in poze sau nu. Tipul care le-a publicat zice ca sunt luate de pe mailul ei, deci… Om vedea. E acelasi tip care a spart site’ul mai de mult din cate am citit.

Chiar sunt curioasa care o sa fie reactiile, presupun ca multe dive care s-au trezit pe site o sa isi frece palmele de bucurie. Ca v-a placut sau nu, e unul din site’urile cu cel mai mare trafic din Romania. Sa fie in continuare – zic.

Oh well.

Ia uitati ce zice HotNews (EvZ):

[...] Sapte dintre politistii de la Judiciar-Investigatii Criminale, plus cadre de la SRI si SIPI se ocupa, de atunci, in timpul orelor de program, si de curentul emo. „Sa nu-si imagineze cineva ca-i spionam pe copii. Menirea echipei este de a culege date despre curentul respectiv, de a sti daca exista si ce ganduri au. Nu detinem date ca ar fi in Timisoara copii emo cu intentii sinucigase, dar am reusit sa controlam informativ mediile si grupurile lor“, mai spune comisarul-sef. Sandel Palade recunoaste ca politistii au informatori chiar din randul tinerilor „imbracati in negru si machiati strident“.

Citeste tot: Copiii emo, urmariti de politie si de SRI

Bine ati revenit in comunism! Vedeti sa nu va imbracati prea cu negru sau va machiati prea tare, fetelor, ca va treziti cu mascatii :)) Ce tampenie maxima…

0.45. Norreport. ultimul tren spre Helsingor, adică ultimul pe care puteam sa îl iau. Pe peron 10 persoane. 3 dintre ei încep sa râdă, sa facă mişto şi sa pe împingă. Trenul venea. Cu câţiva metri înainte sa ajungă în dreptul lor unul dintre cei trei îl prinde pe altul in braţe şi pe face că îl aruncă în faţă trenului, ala chiar era pe jumate in afara peronului. Idioţii naibii. Cât de tampit trebuie sa fii sa faci astfel de glume!!

Conductorul a oprit trenul, nu i-am văzut expresia dar cred că s-a speriat bine. Trenul nu ajunsese nici la jumatea peronului. A pornit iar şi s-a oprit unde trebuia. Nu ştiu dacă ăia doi îşi puseseră în minte sa oprească trenul, asta fiind probabil în cazul asta ambiţia vieţii lor, dar în orice caz AŞA CEVA NU SE FACE.

Reacţia mea a fost cu atât mai puternică pt că de când eram mică aveam o teamă faţă de trenuri. De la frica pe care ţi-o bagă părinţii în tine că vezi că vine trenul, la vagoanele alea albastre oribile, in care te urcai făcând alpinism pt că treptele erau puse imposibil de sus, mirosul de fier şi jeg care te primea în vagoane, mai ales alea de personal si accelerat. Mizerie, zgomot, scaune din imitaţie de piele care îţi scârţâiau suspect când te aşezai. De veceuri nici nu menţionez. Dagadang-ul pe care îl face trenul pe şine. All in all o experienţă dizgraţioasă. Astea sunt amintiri din copilărie, acum personalele şi acceleratele sunt la fel… Dar a rămas senzaţia. Plus, ideea că impactul cu un tren e iremediabil, mai mult decât orice altceva.

Acum circul zilnic cu trenul şi e perfect atâta vreme cât sunt în el şi nu pe lângă el. Am sa fiu freudiană şi o sa zic că precauţiile repetate ale alor mei, combinate cu insistat foarte mult pe tema asta, şi mai ales că eram un copil foarte foarte influenţabil şi impresionabil au dus la faptul că acum sunt un adult cu multe temeri şi chiar unele frici care dacă apare un element nedorit poate sa treacă în atac de panică. Adică dacă se joacă cineva cu nervii mei. Cum cu făcut idioţii ăştia în seara asta. Şi dacă eram conductorul trenului, probabil mă dădeam frumos jos şi la revedere. Ia impingeţi voi la tren dacă sunteţi aşa deştepţi.

(multe bipuri)

Suntem invatati de mici sa fim nemultumiti.
Ca jucariile celorlalti sunt mai mari si mai noi, ca prietenul/a amicei/ului zambeste mai frumos, ca masina vecinului merge mai tare… Vrem mai mult. Ceea ce nu e rau – asta e pana la urma esenta omului, asta determina evolutia, perfectionarea. Dar de multe ori asta da in invidie sau in hipercritica, sau in amandoua simultan.

Acum am inceput sa observ comportamentul asta, mai ales pe discutiile pe marginea postarilor din bloguri. “Asta numai la noi se poate intampla” . Incep sa cred ca asta e o chestie tipic romaneasca. Nu suntem niciodata multumiti cu ceea ce suntem, cu ce avem sau cu ce am realizat, dar nici nu luam masuri sa ne imbunatatim conditia. Nu ne punem in miscare spre a construi ceva, ci spre a distruge, insa fara a avea un alt raspuns, o solutie mai buna. Nu propunem nimic in locul a ceea ce demontam.

Criticam manelele, manelistii, valorile si stlul lor de viata, dar uite ca au devenit semnificativi numeric, asa ca atitudinea s-a transformat in ura fata de jumate din populatie. Nu ma intelegeti gresit, nu imi place genul muzical si nici stilul de viata, de imbracaminte sau orice altceva; dar fenomenul e generalizat. Ar fi benefic daca am putea gasi o cale de convietuire. Efort bilateral, bineinteles, fiecare lasa cate putin. (Utopie, nu? Stiu.) Ma intreb unde o sa se ajunga. Orisicum, dpdv cultural, ne-manelistii tin sa se departajeze de manelisti, deci avem doua tabere (asta vorbind in termeni absoluti, puri). Parca aminteste de imaginea taberelor din Gangs of New York…

Unde vreau sa ajung cu asta? Ca ne bazam existenta pe critica si pe negare, nu pe intelegerea diferentelor. Pana la urma traim intr-o lume diversa, si tocmai in diferentele dintre noi gasim subiecte de discutii si puncte de interes. Pentru ca eu sunt alb, european, crestin si imi place muzica pop nu inseamna ca sunt mai presus de alte rase, credinte, preferinte. Una  sa fi mandru de originile tale, alta e sa fii arogant, xenofob si sa dispretuiesti tot ce nu corespunde criteriilor tale. Less hate, more embrace of diversity. Nu inseamna renuntarea la principii, inseamna toleranta si curiozitate as opposed to radicalism si ignoranta.

Romanii sunt o natie ciudata. Alte popare sunt etnocentrice: isi respecta cultura, istoria si originile, sunt mandri de ele si le mentin vii, protejandu-le de influente exterioare sau cel putin pastrand the core values, fiindca nu pot sa o pastreze intacta. Romanii, dupa cum ziceam sunt o alta specie: sunt xenocentrici. Orice cultura, obicei, sarbatoare straina e mai buna decat una romaneasca. Suntem o natie de complexati. Nu stim, nu suntem invatati de mici sa respectam ceea ce are cultura noastra de oferit. Nu ma refer nici la patriotism, nici la o viziune inchisa. Dar incearca sa iti cunosti cat de cat tara si cultura. O sa vina o zi cand un strain o sa se intereseze despre Romania – si e posibil sa nu iti treaca prin cap nimic relevant. How embarrasing would that be? La fel de jenant ca o prezentare exclusiv negativa. In acelasi timp ne revoltam si nu ne convine cand strainii au o imagine proasta despre noi. Daca noi nu credem in produsul pe careil vindem, cum sa convingem pe altii ca merita incercat si apreciat?

Poate textul vi se pare pe alocuri contradictoriu. Dar gasind un echilibru intre respectul fata de propria cultura, credinta,origine si cel fata de culturile, credintele si originile celorlalte natii, fara se ne consideram fie pe noi, fie pe altii, inferori, ajungem la moderatie. Bingo.