Minunat. O ploaie zdravana. Frig. Semn clar ca am terminat cu joaca si intram in sezonul rece, intunecos si mai ales ploios. O umezeala simpatica, ce iti intra direct in oase. Apare brusc si se duce brusc. Niciodata nu o sa ploua cand ai umbrela cu tine, asta e limpede. E placerea perversa a vremii, sa te surprinda. Va ploua exact in timpul pe care trebuie sa ti-l petreci afara, dupa care se domoleste sau chiar se opreste de tot la 5 minute dupa ce ajungi la destinatie, sau in primul loc unde te poti adaposti sa te storci. Dar pana la urma asta e definitia ploii… Banuiesc ca te obisnuiesti sa fii surprins, asa ca smecheria nu mai functioneaza.

E luni. Nu e dimineata, dar am senzatia ca ar fi. E ora 16.36. la curs a fost plictiseala intensa, genul de profesor care nu stie sa te atraga cu felul de a preda. Cred ca fiecare are cate un exemplu in minte. A fost prima oara cand am mers la cursul asta, si imi doresc sa fi fost si ultima dar asta nu prea conteaza, cause it’s not gonna happen. Subiectul e interesant, proful mai putin. Oare toti oamenii de resurse umane sunt plictisititori? O sa devin si eu ca ei, daca ma apuc de domeniul asta? Sau nu trebuie sa ma apuc de domeniu, am deja cealalta caracteristica? :)

Intentionam sa merg la biblioteca azi sa citesc unele chestii, si sa vad cum e cu accesul la internet prin reteaua wireless a universitatii. M-am invartit eu prin cladirile alea multe din CSS. Numai ca sunt antisociala azi. Nu am nici o tragere de inima sa vorbesc cu nimeni, in nicio limba. Despre nici un subiect. As avea chef sa citesc dar asta pot sa fac linistita si acasa, pentru ca am compendiu de la alta materie pe care trebuie sa il studiez. Unde mai pui ca textbook pentru cursul de HRM e cat o caramida, si costa cat contravaloarea in aur. Poate o scot mai ieftin prin eBay. Daca gasesc internet. This never ends.

Astept raspuns de la universitatea din Ro, sa vad cum e cu creditele si cursurile. Momentan e confuz – inca, dar vreau ca saptamana asta sa termin cu subiectul, ca e deja enervant.

Deocamdata m-am parcat peste drum de universitate, in gradina botanica. Foarte misto loc. Am fost si ieri aici, dar altele erau imprejurarile. E racoare, desi vad si oameni in tricou. Aceeasi vreme ciudata, calda si rece in acelasi timp, cu care m-am obisnuit doar pe jumatate. Am mancat un croissant si o briosa cu afine, foarte buna, dar bleu-gri pe dinauntru de la fructe. Cand eram mica uram afinele, dar aici am baut de cateva ori suc de afine, si mancat vreo 2 feluri de prajitura cu fructul asta. O alta bautura populara aici e sucul de mere. Se pare ca danezii au tendinta sa manance sanatos, McDonalds si alte asemenea sunt de multe ori populate cu straini.

Ma duc sa ma mai plimb un pic. Nu am chef de nimic altceva. As citi ceva… Hm, poate lista de plante otravitoare din gradina (dap, au asa ceva, cu harta cu tot) :)

Azi noapte pe la 1 incercam sa imi gasesc un tren din Kobenhavn H (statia centrala) catre casa. Multi multi oameni, nu te-ai fi asteptat la ora aia. Ei bine…printre grupuri de adolescenti beti si/sau stoned, adulti beti si/sau stoned, erau si cativa oameni normali, poate veneau si ei de la o nunta, o cumetrie ceva. Iar am patit boacana cu anuntul prin statie, evident in daneza, evident nu intelegeam nimic. Numai ca de data asta erau doua grupuri, unii mergeau sus pe scari, unii mergeau jos pe scari. M-am luat dupa aia care mergeau jos…ceea ce a fost ok. Pana la urma toti au ajuns in acelasi loc, numai ca puteai sa urci in statie sa treci pe deasupra liniilor sau pe dedesubt.

In tren plin. A fost si prima oara cand am vazut oameni blonzi vopsiti brunet, o tanara, un tip si o fiinta mai batrana, care presupun ca era mama lui. Dar e inca unul din acele lucruri pe care nu o sa le aflam niciodata. La putin dupa plecare, inca un anunt prin statie. Mentionau niste statii, a mea era printre ele, dar habar nu aveam daca acolo urmau sa opreasca sau sa nu opreasca. Fata din fata mea se apleaca spre mine si zice “Sorry, what did they just say? I couldn’t understand.” Aha, inca una pierduta. Bun. “I don’t know, I didn’t understand either. I’m not Danish.” Asa am inceput sa vorbesc cu ea. E de prin California, San Francisco parca a zis, si e la Univ CPH la jurnalism. Ma tot intreba despre Romania, imi zicea ca nu stie absolut nimic. M-a intrebat despre situatia politica, despre economie si despre cat de bogati sau saraci sunt oamenii… Oh well. Ce sa dicuti pe tren la 1.30 dimineata. Problemele globale.

Nu-I rau ca era interesata, chiar deloc, dar ce am vazut dincolo de asta era un soi de ingamfare legat de faptul ca ea e americanca, ca toata lumea stie ce e aia USA, California si San Francisco. Ma intreb daca stia ca numele orasului ei e in spaniola…Acum sunt rea. Dar e o atitudine pe care am vazut-o la cei mai multi din americanii pe care i-am cunoscut, si numai la americani. Sunt singurii care, atunci cand zic orasul sau statul din care sunt, se asteapta sa stii despre ce e vorba, si sa dai din cap afirmativ. Mi-a placut o chestie pe care a facut-o Matei acum vreo doi ani, cand un tip i-a zis “I’m from New York” si Matei l-a intrebat unde vine asta, si respectivul a facut ochii mari.

Uite asa se naste un pic de xenofobie.

Si europenii s-ar astepta asteapta sa stii unde vine tara lor, daca ar intalni un asiatic de prin Kirghistan, presupun. Avem o atitudine de superioritate continentala, care e destul de stupida, dar observabila nevertheless.

3 sept. ora 10.35.

Sunt pe un hol al universitatii. Am intarziat jumate de ora. Nimic neobisnuit, cred ca asta va ganditi – pentru ca orice persoana cu care m-am intalnit vreodata stie ca intarzii (cu o exceptie, cred). Numai ca acum ar fi fost ok…Dar sistemul de transport m-a tradat de data asta. Trenul cu care veneam spre Copenhaga (stau intr-o zona rezidentiala in afara orasului) a avut intarziere, apoi la fiecare statie a stat mai mult decat trebuia…ca in Østerport, ultima statie inainte de Nørreport (unde trebuie sa cobor) sa se anunte ca trenul are defectiune si ca trebuie sa schimbam. Genial. Bineinteles ca totul era in daneza si nu prea stiam ce se intampla, dar m-am luat si eu dupa turma. Slalom prin statia unde eram, sus pe scari, stanga, dreapta, jos pe scari, stanga, stop. Apoi o distractie totala pana a venit trenul cu care am schimbat. Am ajuns pe la si 20 in centru, am mers repede catre universitate, si cand am ajuns nu m-am mai uitat in care corp de cladire intru. Toate sunt absolut la fel, aceleasi usi, intrari, lifturi, zugraveala, podea, placute cu indicatii. In loc sa intru in 2 am intrat in 1 (mind you, sunt cam 17 corpuri numai in cladirea asta). buuun. Pana sa imi dau seama si sa ajung in 2, era deja jumate. Ora incepuse la fix. Asta face parte din greselile pe care prost sa fii sa le repeti… Asa ca astept deocamdata pe coridor, pana se ia pauza de la curs. Poate se ia, stiu ca ieri am avut asa ca stau si eu pe aici. Aud ce zice profesorul, dar nu destul de clar cat sa si inteleg. Are accent danez (ca sa vezi). Si nici nu am incarcatorul de la laptop. Guuusfrabaaaaaaaaaa. Don’t worry, pam-pam, pam-pam, be happy pam-pam, pam-pam.

25 minute mai tarziu

Oamenii de la alte cursuri au pauza. Cei de la cursul meu (mediasociologie) nu. Greaaat. Is all hope lost, am I just wasting my time when I could be doing useful things? Maaaybe. Trebuie sa aplic pt permis de rezidenta, si sa imi fac abonament pe tren. Si sa cumpar bilete de avion pt mine si pt Lua. Si nu ar strica sa imi mai iau ce imi mai trebuie prin jurul casei. Doooh! – a la Homer.

Nu al vostru. Al meu cu siguranţă nu. Al funcţionarilor publici (plecăciune). Pentru că au program de gravide, 9-13 sau 10-14, tot acolo. Pentru că trebuie să îţi iei liber de la muncă să poţi să iei o adeverinţă prin care să iei o adeverinţă prin care să ţi se dea un certificat provizoriu cu care să îţi ridici certificatul pe-bune şi aşa mai departe. Pentru că niciodată programul nu se termină la fix, se termină la fără 5, dacă ai noroc. Pentru că „oamenii de ordine” angajaţi acolo sunt un fel de babuini trecuţi de prima tinereţe care consideră că au dreptul să te tutuiască („hai don’şoară/băiatu’”) dacă te văd lipsit de tupeu, şi îţi vorbesc de sus, de pe piedestalul Zeului acestei Clădiri.

Ce contează că vii cu treabă, că ai ieşit de la examen, te duci la muncă, şi ai venit la fără 10 numai tu ştii cu ce preţ, „s-a închis, vino mâine” „domle e fără 10” „nu se mai intră donşoară” „păi n-aveţi program pân’ la două?!!” „hai ,hai!”

„hai-hai!”??

Bă nene, în primul rând, nu e clădirea ta, aşa că atât timp cât pe uşă scrie ceva, îţi ţii pliscul şi zâmbeşti printre dinţi (sau gingii). În al doilea rând, nu m-ai făcut tu: oricine nu e mama şi zice „hai, hai” a sărit calul. La program de 5 ore nu m-aş plânge că stau 15 minute peste program. La 12-13 ore, cât lucram sâmbetele la MM (în picioare, fără pauze, fără stat jos, fără telefon – the works) mă puteam plânge, puteam să umplu frigiderul oricui, dar când apărea client trebuia să îmi dau două palme şi să-mi mai lipesc nişte ipocrizie pe faţă. Bine, asta funcţionează când măcar eşti dispus să încerci să pari drăguţ.

Aşa că, dacă vrei să elimini orice urmă de judecată şi de provocare din viaţa ta; dacă vrei să fii greţos cu oameni mai mari, mai tari şi mai deştepţi ca tine fără să ţi-o iei; dacă îţi place în mod deosebit să stai înfipt într-un scaun între hârtii şi monitor; dacă vrei să nu te simţi vreodată atins de o acuzaţie de incompetenţă; dacă ai obrazul gros şi ţi-e frică să nu slăbeşti, şi cel mai important, dacă vrei să mai şi primeşti bani buni pe asta, fă-te tată funcţionar public. O să fii semizeu, o să ţii globul pământesc în mână ca pă globu dă cristal, o să umileşti pe cine vrei şi! ŞI!! O să ai program de grădiniţă!!!

Învăţaţi-vă copiii să îşi dorească să fie funcţionari când se fac mari. O să vă pupe şi picioarele. O să fiţi nişte oameni împliniţi. Şi o să aveţi şi pile la stat. Lux.