Preambul la filmul romanesc in general

Unele filme sunt facute ca sa distreze (to entertain), alte filme au ceva de spus, un mesaj de transmis. Mesajul nu e intotdeauna frumos, optimist, placut asa cum realitatile lumii sunt rareori roz. Cele din prima categorie sunt de obicei blockbuster-ele de Hollywood, filmele mainstream facute sa atraga lumea prin actiune, aventuri, iubire si patanii. Ne-am obisnuit cu prima categorie si unii dintre noi nu recunosc valorile situate in afara ei.

Majoritatea filmelor romanesti realizate dupa 2000 fac parte din a doua categorie. Realismul romanesc, cu accent pe comunism si drama psihologica a personajelor, e greu de digerat pentru cei obisnuiti cu actiunea hollywoodiana: pare static si non-gratifying. Filmele astea nu iti plac in sensul de “mama, ce tare a fost!” ci eventual le apreciezi si le intelegi.

Eu cand vreau sa fluier, fluier

*cu spoilere*

Reprezinta onorabil filmul romanesc descris mai sus, intercaland momente distractive cand te-astepti mai putin. Subiectul e cat se poate de actual, fara vreo trimitere la comunism; cred ca am ramas oarecum cu ideea ca filmele romanesti premiate au neaparat legatura cu perioada aia. In ECVSFF e vorba de o familie destramata – tatal in spital, mama la munca in strainatate si copiii lasati in tara in plata domnului. Ar trebui sa fie un semnal de alarma (in plus) pentru parinti ce au considerat ca aia mici se descurca bine numai cu banii lor, ce le mai trebuie si prezenta.

Un baiat abia major, Silviu, care asteapta finalul celor 4 ani petrecuti la scoala de corectie – inchisoare in toata regula – primeste de la fratele lui de 8 ani vestea ca mama lor, plecata de ani de zile in Italia  la munca, s-a intors si vrea sa il ia pe cel mic cu ea in strainatate. Desi mai are doar cateva zile pana la eliberare, Silviu intra intr-o criza de timp vrand sa impiedice cu orice pret ca mama, care pleaca cu 2 zile inainte sa fie el eliberat, sa il ia pe cel mic. In plus are de suportat umilintele colegilor detinuti care il intarata, convinsi ca nu va riposta pentru ca isi va pune in pericol libertatea. Ca sa o oblige pe mama sa nu-l ia pe cel mic, Silviu isi risca reputatia de detinut bun, legatura cu directorul penitenciarului si cu ceilalti detinuti. In final renunta la tot ca sa faca ce crede el ca e mai bine pentru fratele lui, baricadandu-se intr-o camera cu o prizoniera – Ana, practicanta pe care o place – si un gardian ranit. E reactia unui om simplu atunci cand nu poate controla situatiile care il privesc.

Limbajul nu menajeaza. Nici imaginile, nici decorul si nici figurile oamenilor. Pistereanu e un detinut foarte convingator, asta in conditiile in care colegii de film sunt detinuti autentici. Contrast total cu pozele din afara filmului, cand e intruchiparea baiatului cuminte :)

Cand se intalneste cu maica-sa, Silviu o injura si tipa la ea, nu exista nimic siropos in reintalnirea lor dupa atatia ani. M-as fi asteptat ca atunci cand Silviu si Ana sunt singuri ea sa incerce sa il convinga ca planul e o idee proasta; scenariu de film american. Tipa nu face nimic – natural, e speriata, de ce si-ar risca viata?

M-am tot gandit la scena in care directorul penitenciarului asculta si indeplineste, una cate una, cererile detinutului baricadat care ameninta sa-si omoare prizoniera. Intr-un film american ar fi intervenit skill-ul de negociere, l-ar fi convins ca nu merita sa-si riste libertatea, asta in timp ce prin spate/pe acoperis trupele speciale isi faceau in liniste drum catre locul unde statea el baricadat. Scena din film nu are asa ceva, ci numai surprindere totala din partea “autoritatii” si a celorlalti detinuti, ceea ce mi se pare realist. Nu toti responsabilii de scoli de corectie stiu sa negocieze sau sa inteleaga psihologia detinutului (chiar o s-o omoare? e un bluf? parea linistit, dar de ce e de fapt in stare?)

Nu e nimeni cu adevarat vinovat, nimeni cu adevarat bun sau cu adevarat rau. Sunt oameni reali, cu multe fatete si comportament adecvat conditiilor in care traiesc. Detinutii nu-s neaparat rai, mai degraba inraiti, copilul e victima colaterala si mama e intr-o oarecare masura de inteles, desi multe detalii lipsesc. Silviu nu face neaparat alegera buna, dar renunta la sine ca sa-si atinga scopul. Linistea dintre el si prizoniera, Ana, arata cat de nepotriviti sunt unul pentru celalalt (©Andrei).

La sfarsitul filmului a fost liniste multe secunde dupa ce a inceput genericul.

Unde? In Brasov, Pe Colina, in corpul C

Cand? Sambata, 27 martie, ora 9.30?

Da’ de ce? Pentru Turnirul colinei, o actiune de ecologizare a acestui spatiu. Pentru mai multe detalii sau pentru a va inscrie in programul de voluntariat al 34Life puteti scrie la adresa: contact@34life.org sau prin completarea formularulrui de voluntariat pe care il gasiti aici. Pentru Turnir va inscrieti aici.

Cine? Turnirul este organizat de 34life, oameni pasionati de ecologie care organizeaza astfel de actiuni din convingerea ca it’s the right thing to do. Eu o sa fiu acolo, Radu in calitate de organizator si probabil Cristian de la IubescBrasovul, deocamdata atat stiu :)

Despre 34life ; Stirea a aparut si aici (link direct catre articol): Iubesc Brasovul (de unde vine Cristian Chelaru); Zile si Nopti; Comunicate de presa .ro; Stiri Brasov; TheCity.ro; 34life-articolul oficial.

Concurs!

La RoBlogFest, categoria cel mai bun blog perosnal il sustin pe Catalin aka Reinvented dude.

De ce? Pentru ca am comunicat cu el de mult timp si am vazut cata energie pune in blog si faptul ca ceea ce scrie el acolo, inclusiv tagline-ul “reinventing myself…” au provenit dintr-o nevoie de depasire a propriilor limite. De challenge daca vreti, incercand sa aduca abordari noi si o flexibilitate a stilurilor de a scrie – serios/comedie/satira – pe care n-am mai intalnit-o pe bloguri; mie categoric imi lipseste disponibilitatea asta :) Si nu in ultimul rand vreau sa ma aleg cu ceva de pe seama votului daca se poate :)

De ce sa il votati si voi? – pana in 24 martie!

Pentru ca al nostru Catalin va ofera premii in spiritul reinventarii cu ajutorul prietenilor din tara. Imi plac tare mult premiile si zau de nu mi-ar placea sa le fac pe toate (mai greu cu actoria, I’m shy). Asa ca:

• daca esti din Timisoara poti sa obtii un curs de arta la Compania D’Arte (arta plastica/design vestimentar/actorie&co)
• daca esti din Brasov poti castiga un curs de dans (pilates/dans contemporan) la Pasi de dans, studioul Genovevei Breaz. Cursurile au loc la complexul nou-renovat de sub Tampa si dureaza 2 luni.
• daca esti din Bucuresti, premiul este un curs de actorie la Q-Feel
• esti din oricare alt oras? premiul pe care il poti castiga consta in carti in valoare de 300 de lei, cu mentiunea “felul in care poate fi alocata aceasta suma este flexibil, atata timp cat destinatia este legata de arta, cultura sau educatie. De exemplu, banii pot fi folositi pentru a cumpara bilete de teatru sau pentru a achita (integral sau partial) cursuri de arta. Ramane la alegerea celui care castiga premiul.”

Cum sa castigati:

-> votati-l (-> gasiti aici toate instructiunile) la RoBlogFest, categoria “Cel mai bun blog personal”

-> promoveaza premiul pe care ti-l doresti pe blog/Facebook/Twitter (in orice combinatie si orice numar :) ) Detalii si mai multe la articolele aferente fiecarui premiu de pe blogul lui.

Complet subiectiv si cu intarziere…

Cu imaginea Martinei Sablikova castigand aurul la patinaj viteza pe pista lunga, la 3000 si 5000 m. Tipa era oricum multipla campioana mondiala, dar victoriile de la JO au fost impresionante. A fost interesant de urmarit o tipa subtirica invingandu-le pe cele musculoase :)

Cu Johann Olsson, care a fost mereu la 15-20 de secunde inaintea tuturor in cursa de ski fond pursuit 30 km. Pe ultimele sute de metri a fost intrecut de alti 2 sportivi intr-o curba in care intrase prea tare, dar el a fost foarte fericit ca a luat bronzul. Cursa a castigat-o colegul lui de echipa mai tanar, Hellner.

Cu rezultatele romanilor la competitiile de bob pentru 2 persoane: baietii au terminat pe 11 iar fetele pe 15. Proba e formata din 4 coborari. E impresionant ca au terminat pe locurile astea fiindca pista aia i-a rasturnat pe multi, indiferent cat de campioni sau de nemti erau :) La asta se adauga faptul ca s-au aflat in compania unor natiuni care cheltuie multe milioane de euro anual in cercetarea aerodinamicii echipamentelor de bob. Ai nostri abia daca isi permit un bob – si doamne fereste sa strice vreun set de patine…

Cu convingerea ca “cea mai dificila, complicata si periculoasa pista din lume” e o idee foarte proasta. De-a lungul competitiilor s-au accidentat, au abandonat sau au renuntat de bunavoie la participare – nu uitam, vorbim aici de jocuri olimpice, nu la campionatul local de X – de teama sa nu pateasca accidentari urate, sau mai rau.

Cu placerea de a urmari cam orice fel de patinaj viteza :D Abia astept sa se desfasoare in Bv campionatul de patinaj short track pt juniori (parca asta era), dar mai am de asteptat cateva luni.

Pozele cu sportivi sunt luate de pe vancouver2010.com , cea cu Whistler de aici.

imaginea de aici

V-aţi gândit vreodată ce suntem noi? Pai, se pare ca suntem niste perversi.

Scriem pe (unul sau mai multe) bloguri, care twitterim, shareuim linkuri, citim zilnic zeci de articole din multe domenii şi din multe zone ale internetului, le colectăm pe cele mai interesante… E important sa fim primii care nu numai că descoperă, ci şi dau mai departe o noutate.

In alte cuvinte, facem tot ce vrem din/cu informatiile – deci practicam infornografia. Nu ţi se pare, termenul chiar e o combinaţie între informaţie şi pornografie şi se referă la plăcerea – dusă până la dependenţa – de a manipula informaţii.

Cum stii ca esti unul din ala?

Dragă cititorule: dacă îţi place să vezi ce cred alţii, să iei informaţii de unde apuci, dacă ele atunci cand iti plac le transmiţi mai departe, adaugi un bookmark ca să ştii unde să te întorci data viitoare, cauţi avid informaţii în detaliu despre orice şi te simţi satisfăcut & mai bun după ce le găseşti, dacă având senzaţia că ai descoperit o gaură mai rotundă în gogoaşă twitteresti/bloguiesti imediat şi e important pentru tine să fii primul care o face, dacă însoţeşti mereu relatările despre orice se întâmplă în jur cu poze, dacă ştiai totul despre cuvântul “infornografie” de ani de zile şi, nu în ultimul rând, dacă citeşti rândurile astea (şi eventual ai în minte cel puţin alte 2 locuri unde ai văzut subiectul) e cazul să recunoşti că eşti practicant de infornografie.

Nu-i nimic, şi eu sunt. E un club mare.

Şi probabil suntem mereu la un pas de infomanie, supraaglomerare informaţională, care mai nou e o afecţiune cu acte în regulă.

Prezenţa lui pornografie în combinaţie o fi trimiţând la ideea de “sexual thrill”, dar mă gândeam la alte sensuri pe care le presupune, aplicabile în special în online:

• că reflectă o nevoie fundamentală – în cazul ăsta, cea de a şti
• că e un tabu, deci condamnabil social – vechea imagine de geek care e toată ziua pe internet, care scrie pe blog şi pe twitter, gen “n-ai viaţa/get a life”
• abundenţă şi varietatea
• că orice formă de informaţie îşi va găsi un public, admiratori şi practicanţi

Asa ca fiti cuminti acolo, in internetul mare! Sau daca nu puteti sa va abtineti, aveti grija :)