Anul asta, 1 iunie a insemnat ceva mai mult pentru mine decat o multime de copii care se bucura de varsta pe care o au, fara sa-si dea seama ca traiesc ca intr-un vis :) Am avut cursul festiv astazi, care marcheaza cat se poate de simbolic finalul facultatii. Vorba vine, final, avand in vedere ca mai sunt sesiuni, proiecte si licenta de trecut. Dar asa simbolic cum e, a produs o senzatie in fiecare dintre noi. 

Fara extrem de multa surprindere, vorbind cu viitorii-fosti-colegi am aflat ca sentimentul predominant e un soi de confuzie. Terminam o facultate, care insa a durat prea putin (3 ani) pentru ca atunci cand am prins mai bine ideea si ne-am format o oarecare gandire ni s-a taiat craca. Teoretic, da, exista masterele, insa cea mai mare problema e ca de multe ori nu exista continuitate: la master reiei multe probleme deja cunoscute din ciclul de licenta, asa ca mare parte din timp o sa il pierdem recapituland. Sper sa ma insel, totusi. 

Revenind la perceptia asupra “sfarsitului erei” – cei mai multi simt(im) ca am trecut rapid si destul de indiferenti la ceea ce se intampla in jurul nostru, parca ne-am fi propus sa fugim prin ea si sa luam diploma. Pentru unii poate e adevarat. Pentru ceilalti, apar aceleasi idei ca la orice alt final: ca ne-am fi putut interesa mai mult, ca acolo as fi facut asa si dincolo, altfel; ca ieseam mai castigati cu alte abordari. Ori alte facultati, cine stie. Nu stiu daca e cineva multumit cap coada – dar cred ca asta tine de “conditia studentului”. 

A fost interesant azi, la pozele in robe si la curs in sine, sa imi dau seama ca:
- inca  nu stiu cum se numesc unele colege (partea masculina, mai slab reprezentata, e cunoscuta :) )

- sentimentul mai apasator al fost cel al schimbarii status quo-ului, nu anticiparea dorului fata de colegi – suntem atasati unii de altii NU

- foarte multi dintre colegi sunt ceea ce englezul ar defini ca “acquaintances” si atat, si ca in 3 ani la poze am stat cel mai mult cu respectivii

- e simplu sa zambesti la poze

- totusi avem amintiri comune puternice – primele cursuri din facultate, practicile, examene… adica avem ce discuta la o bere, daca nu mere si nu mere altceva

Cea mai faina senzatie a fost cand am aruncat tocile, si cand le-am vazut zburand deasupra mea. O chestie copilareasca, sau unica, sau daca tot ziceam de simboluri – un gest de eliberare. Nu conteaza. In momentul in care le-am aruncat, toata lumea, indiferent de starea pe care o avusese pana atunci, a avut un moment de bucurie simpla. Sau cel putin asa imi place sa cred. 

Uite-l.

Niciodata n-am fost o persoana extrem de comunicativa, nu prea imi sun prietenii si nu organizez iesiri; din cauza asta,  uneori (non)actiunile mi-au fost interpretate sau mi-au indepartat unele persoane. Dar asa sunt de mult, din diferite motive mai mult sau mai putin rationale, si multi dintre ei au inteles ca asa functionez si ma suporta (thanks!). Probabil e una din trasaturile pe care trebuie sa le schimb, insa deocamdata e “queued” in spatele unor alte “task-uri” de dezvoltare personala. Sau impersonala. Sau de care o mai fi.

De cand m-am intors am avut cu multi discutia “pai te-ai intors si n-ai dat si tu nici un semn”. Asta nu numai cu prieteni, ci si cu membri ai familiei, vecini chiar… Pentru mine nu a fost o rautate, sau ignorare deliberata si nici nu m-am facut cu nasul pe sus :) ci pur si simplu m-am comportat asa cum fac intotdeauna. Nu s-a schimbat nimic, insa toata povestea a fost perceputa usor distorsionat din cauza contextului. 

:)

Saptamana asta mi-am dat seama ca doua luni nu am mai comunicat aproape deloc cu prietenii pe care mi i-am facut in Copenhaga asa ca am inceput sa ii contactez din nou, pe Facebook, pe vreo 10 dintre ei. Raspunsurile au venit imediat, din Anglia, Lituania, Polonia, Hong Kong, Brazilia, Turcia (inca sunt fascinata de diversitatea asta). Fiecare din ei e inapoi in tara lui si mai are un contact minim cu ceilalti, dar stiti cum e vorba: “We’ll always have [Copenhagen]“. Unul din prietenii cei mai buni din perioada aceea e un turc, din Istanbul. De cateva zile am vazut prin oras afise cu “Istanbul Capital of Culture 2010″ si ma gandeam ca mi-am gasit inca un pretext ca sa aleg destinatia asta, pe langa faptul ca orasul e superb si ca mi-as revedea amicii.

Le-am spus si altora din grup ideea, si le-a placut, asa ca vom da sfoara prin uhm…Europa si sa vedem cati au chef sa se deplaseze acolo. E un “heads up” destul de in avans, asa incat fiecare sa faca rost de finante si timp in programul lor ocupat pana atunci. Turcul e nerabdator, spune ca “You should come visit, but not in 2010 it is far far far. If you wont come visit this year i might visit you instead just to use <Ce faci gacico> on a person and impress.” I-am zis ca “Ce faci gagico” e o replica buna pentru agatat romance. Vad ca are memorie buna :)) Sper sa nu o foloseasca, i-o zisesem ca gluma cand, inainte sa o cunoasca pe the other Luana, m-a intrebat ce sa ii spuna ca sa o impresioneze. 

So, we have a plan! Am in momentul asta planuri si comunic mai mult cu oamenii pe care cel mai probabil n-o sa ii vad curand. Cred ca si aici se aplica regula conform careia lucrurile la care nu poti ajunge, sau la care ajungi greu, sunt intotdeauna cele mai atractive… The miraaaaage :)

Pentru ca suntem in aprilie si pentru ca atunci cand am deschis blogul (20 august 2008) nu credeam ca o sa supravietuiasca dupa februarie, ma uitam printre posturile mai vechi pentru ca eram curioasa ce scriam inainte si cum. Asa am redescoperit cateva articole care suna bine, si din moment ce uitasem eu de ele sigur nici voi nu le mai tineti minte :) So, here are my oldies but goldies: 

In cautare de lucruri aparent inaccesibile (21 aug) – despre mastere in straintatate: unde si cat

Mentalitate romaneasca/Utopia (24 sep) – atitudinea romaneasca de negare, depreciere si conflictul permanent vs. acceptare a diferentelor

Christiania (28 sep) – orasul din oras, in centrul Copenhagai – despre ideile lor vs. ideile noastre

Enter password!! DA? (11 nov) – cum fiecare miscare pe care o facem are un cod, un nume, o parola, o combinatie. Forget it and you’re screwed :)

IpoCrizica (21 dec) – suntem ipocriti: simpatizam atatea cauze si initiative ecologice, dar nu facem asta decat declarativ (aici s-ar incadra si asta mai recenta cu “ora pamantului”). Aici despre energie si hartie.

Utopia/ipoCrizica II (24 dec) – risipa pe care noi astia (vesticii evoluati si cei mai vestici si mai dezvoltati)  o facem cand vine vorba de mancare si indiferenta/aroganta fata de cei care nu-si permit mancare, d’apai sa o risipeasca

Obscenitate, altfel (2 ian) – jurnalismul si obscenitatea razboiului – pe care preferam sa nu o vedem dar in acelasi timp o sustinem. De unde ruptura? 

How rebellious…in a conformist sort of way (4 ian) – lupta pentru unicitate si in acelasi timp afiliere cu unii ca noi. Wait, what?…

Femeile sunt egale intre ele (9 ian) – postul pentru concurs la Nosfer, mi-a placut ce a iesit :) Femei, barbati, diferente si cat fiiiiights!

Tabuuri (15 ian) – lucruri absolut naturale pe care le ascundem cu orice pret de restul lumii; ne rusinam sau ingretosam. De ce? 

Zodii? sau…? (12 feb) – increderea in zodii: ce inseamna pentru fiecare, de unde provine si cum poate sa aiba efectul exact invers

Televiziune si vedete efemeride (2 mar) – titlul zice tot. Televiziunea de pe la noi si de la altii

Hop si eu cu you know what (19 mar) – despre criiizaaa: perspectiva mai personala

Fiindca am implinit

mi-am luat pesti :) Virtuali. Vedeti in sidebar ->

(sa-i hraniti, ca nu se fac obezi :)) )

EDIT: se pare ca nu vor sa inoate pe site-ul asta :) Din pacate puteti sa-i vedeti doar pe adresa veche.

Poate v-am mai spus ca am un corcodus/zarzar in curte. Acum a inceput sa infloreasca… Mereu astept momentul cand e plin de flori albe, si incep sa ii cada petalele. Parca e o ninsoare in miniatura – pe caldura, HA! E o vreme superba in Brasov, cel putin deocamdata, si daca chiar insisti poti sa stai chiar la plaja.

Nu stiu daca are vreo legatura cu vremea whatsoever, dar ma simt mai bine, lucrurile incep sa ia o turnura spre (mai) bine and it looks like everything’s falling into place. Nu, n-am inceput sa am un program normal, pentru ca in continuare sunt intre extremele “nu dorm” si “dorm foarte mult” :) Momentan ma incadrez in prima varianta, but what the hey.

Enjoy warmth and beautiful…ness. And hope for the best.

[Nu scriu despre Moldova. Nu pe blog ;) Planuri mai importante pentru subiectul asta]