La multi ani, Romania!

Succese nemasurate si…

integritate corporala iti doreste fata! 

Citisem prin diferite locuri ca “expira termenul de 20 de ani” de la revolutie si lucrurile trebuie sa se schimbe. Evident perspectiva e gresita, evident ca nu o sa se schimbe – chiar daca dinozaurii (mai mult sau mai putin) ascuns-comunisti o sa dispara, din cauze naturale sau decizionale, o sa vina din spate cel putin o generatie de dinozaurei crescuti in acelasi spirit. Generatia care are acum 30-35… De ce? Pentru ca in politica nu intri daca esti destept, scolit si competent ci daca ai tupeu, balls si in acelasi timp micimea de caracter sa ii pupi pe altii in fund pana ajungi la un anumit nivel, cand sa poti sa-ti dezvalui adevaratul caracter. Nici nu dau exemple, ce naiba, nu e nevoie :))

Anyways – romanii care si-au vazut de treaba o sa isi vada de acum incolo. Politica e in continuare o femeie de o promiscuitate argumentabila, care pe ei ii priveste la modul ca nu. Asta se vede si din participarea la vot just barely sub 40%. ce inseamna asta? Ca nici un partid nu a primit mai mult de 2,6 milioane de voturi, din 18,1 milioane de romani cu drept de vot. Simplu? Limpede? Bun. 

La multi ani.

…dar argumentata

In postul cu pizza ziceam de atitudinea de superioritate, pe care am intalnit-o la unii dintre americanii pe care i-am intalnit (vezi si postul asta).

Sunt invatati de mici, li se prezinta faptul ca ca tara lor e cea mai tare EVER, si ei pun botul la asta – sunt multe dovezi, de ex pe Yahoo Answers, sau pe YouTube, care indica acest lucru. Puteam sa il numim nationalism. Sa nu mai zic de politica externa pe care o stim cu totii, si pana la urma fiecare e liber sa o interpreteze in functie de propriile valori si idei. Insa prin politica externa chiar au devenit importanti, ca ne place sau nu, intr-un fel si printr-o modalitate care ne plac sau nu. De exemplu, alegerile de acum doua saptamani: toata lumea a fost cu ochii pe campania electorala si pe alegeri, pentru ca urmatorii lideri vor decide politica externa, si implicit “soarta lumii” (de ce sa nu fim pomposi?) Ma intreba Tudor de ce ma doare pe mine de alegerile americanilor… Pai ma durea ca fenomen :) dar si de asta…

Restul lumii e supusa unui fel de americanizare, daca putem spune asa. E incontestabil ca sunt si mari valori care au aparut, si o sa apara din US, pentru ca ei sunt destepti si stiu sa investeasca in cercetare, atragandu-si multe “creiere” in toate domeniile, from all over the world. Americanizarea la nivel “comun” stim cu totii cum se produce (sau s-a produs): McDonalds, Coca Cola, Microsoft, Burger King, Nike, Adidas – numai cateva nume- poate cunoasteti conceptul de mcdonaldizare. Dar sa revenim la americanii de rand, care nu am companii multinationale si, contrar credintei lor, nici nu conduc (o) tara.

Nu zic ca sunt toti la fel (ar fi o atitudine limitata, imatura si ilogica). Cea mai mare parte dintre cei pe care i-am cunoscut sunt oameni realisti, simpatici si cu care se poate discuta. Insa cei pe care ii cunosc eu nu reprezinta un etalon, sau mai bine zis nu reprezinta majoritatea. Asa cum nici cehii, polonezii, englezii, spaniolii, nordicii, germanii, austriecii, grecii, brazilienii, chinezii si alti studenti de diferite nationalitati pe care i-am cunoscut aici, in contextul asta “academic”, nu sunt reprezentativi pentru natiunea lor – asa cum eu nu sunt reprezentativa pentru romani. Suntem toti aici pentru ca avem puncte comune in gandire, pentru ca intr-o oarecare masura ne unesc niste principii, pe care nu le are chiar toata lumea (altfel ar fi totu studenti in exchange, haha). Prin urmare, nici americanii pe care i-am cunoscut, aici sau in Romania in contexte similare nu sunt reprezentativi pentru natiunea din care fac parte decat in mica masura. 

Stiu, acelasi lucru putem sa spunem si despre cei care apar in interviuri random pe YouTube sau care ofera comentarii. Numai ca, statistic vorbind, e mai probabil ca persoanele respective, alese randomly, ”omul de pe strada” sau pe cel “cu acces la internet”, sa fie mai relevante pentru majoritate decat “studentii veniti in Europa pentru schimb cultural si educational”…

Asta este o parere de-a mea, bazata pe ce vad zi de zi. Nu trebuie sa fiti de acord cu mine :) atata timp cat argumentati. Peace :)

Cine e Barbara…

Barbara e din Polonia, si e studenta la sociologie aici, si acasa la ea face si brand management la facultate. E inalta dar nu foarte, plinuta dar nu prea tare, bruneta, cu ochelari si mi-a placut felul ei de a fi de cand am vorbit prima data. Avem unele cursuri in comun, si unde mai pui ca la petrecerea de deschidere a semestrului in CSS am onorat impreuna o melodie a lu’ Britniii cu un dans international :))

Dar nu m-am apucat sa scriu despre ea ca sa stiti ca e fata faina si haioasa. 

…si ce face cand nu o vezi

Ce face Barbara la ea acasa, in Polonia? Studiu pe recrutarea targetata a studentilor de catre Google.

Ce e asta? Google organizeaza periodic la ei in universitate intalniri informative. Pun afise mari pin campus, impart fluturasi, si spun foarte clar ca vor sa angajeze studenti cu pregatiri din cele mai diferite. Cu alte cuvinte, s-ar cam adresa tuturor specializarilor. Barbara s-a dus la o astfel de prezentare a lor si a observat ca acolo erau 10 studenti. ZECE, din toata universitatea. Deci vine diiitamai corporatia internationala si te cheama sa te angajeze (ipotetic) si te faci ca ploua. 

Si ce s-a gandit Barbara: ooopaaa, aici e o problema. Asa ca impreuna cu cativa colegi au facut un chestionar, pe care l-au aplicat la 100 de studenti, din diferite specializari, in care ii intrebau printre altele daca ar vrea sa lucreze pentru Google, si daca au auzit ca la ei in universitate se fac prezentari si recrutari. 

Au strans oamenii informatiile, au facut baza de date si au analizat rezultatele. Inainte sa imi zica rezultatul, am intrebat-o: e cumva posibil ca studentii sa stea departe de Google pentru ca li se pare prea fantezista ideea de a lucra la ei? Mi-a zis ca nu. Studentii au raspuns cam 80% ca daa, le-ar placea sa lucreze pt ei. La cealalta intrebare – acelasi procent nu stiau pur si simplu ca Google vine la ei in ograda. Rezultatele au fost destul de clare. 

Acum, ma gandesc ca totusi Google ca huge money-making machine ce se afla, stie ce e aia promovare. Si daca, presupunand prin absurd, nu stie, cumpara intr-un fel sau altul “stiinta”. Asa ca intrebarea e: de ce nu stiau studentii? Oare stau si ei cu capul in traista, cum se intampla si prin alte tari … ? Oare afisele semanau mai mult a reclama decat a informatie, si de asta nu le-au luat in seama? Sau nu prea dau pe la facultate? :)

Oricum. Barbara si colegii ei s-au dus la Google din orasul ei (spre rusinea mea am uitat ce oras), spunand ca sunt studenti si fac o cercetare pe tema asta. Si ca sa vezi, Google a zis “yes, yes, come in come in. But no pictures!”. Le-au povestit cum e cu munca si distractia la ei, avand in vedere sediul care arata de basm, numai culori, podele “hipnotizante”. Poate ati auzit de GooglePlex (poze mai sunt aici si informatii aici, locul pe care Sergei si Larry nu au vrut sub nicio forma sa il faca “birou serios de corporatie”). Le-au povestit ce e cu brandul Google si le-au zis ca pentru ei diversitatea e misto :) Uitati-va la directorii din companie si vedeti. 

Buuun deci Barbara noastra a facut chestia asta. Acum vrea sa faca ceva asemanator si cu sediul din Copenhaga, sa vada daca ei au probleme de genul asta. Helge Albrechsten, profu’ de resurse umane, care organizeaza tot felul de vizite pe la companii si autoritati CU NOI, o sa vorbeasca cu Googlii de aici si poate mergem in excursie la ei :)

Ce vrea Barbara sa faca in continuare

Sa continue studiul pe Google, sa le prezinte rezultatele, si sa primeasca un internship la ei (nu mai indoiesc ca o sa reuseasca). Si i-ar mai placea un alt stagiu in UK sau SUA, sa vada cum e si pe la ei. 

Intre timp, ne intalnim maine la Studenterhuset sa sorbim din bautura preferata a danezilor :))

Concluzii

Unii studenti au idei si tupeu, si gandesc mare. 

Daca studentii au idei, companiile destepte sunt deschise, pt ca stiu ca beneficiaza de pe urma lor.

Studentu’ de rand din Polonia e la fel de ametit ca ala de la noi :)) Nu stie sa isi urmareasca interesul si prea rar casca ochii larg. 

Wake up and smell the possibilities :) (asta valabil si pt mine of course…)

Mentalitate daneza: ne facem treaba, nu incercam sa iesim in evidenta si sa aratam cat de tari suntem, chiar daca suntem, nu aratam ca vrem sa fim lideri si nu vfrem sa impresionam pe nimeni. Teamwork.

Mentalitate romaneasca: tre’ sa fii special, bun si sa le arati tu lor.

Nu stiu care e mai bine. Doar remarc.

Tocmai am vazut filmul lui Mungiu. Abia acum.  Vroiam sa il vad, da’ parca nu vroiam, ca nu placuse nici unuia din prietenii pe care i-am intrebat si il vazusera.De cand a luat Palme d’Or si pana acum doua ore, am cules impresii, am citit critici. 

Criticile sunt in unaninmitate pozitive, prin ianuarie anul asta se vorbea in presa straina de ”New Romanian wave”, si de cat de improbabil era ca niste filme exceptionale sa vina chiar de aici, aproape un fenomen, fiindca 3 ani la rand romanii au castigat premii din ce in ce mai mari la Cannes. Admiratia criticilor fata de 4, 3, 2 se refera la modul in care reda atmosfera asa de realist, tensiunea pe care o creeaza prin pauze, nervozitatea continua transmisa de personaje, si toate astea redate excelent si prin modul de a filma.

Parerile celor care l-au vazut sunt in unanimitate negative. Pe cine am intrebat zicea ca e o porcarie, ca e nasol, ca e o tampenie, ca nu merita sa il vezi si ca aia de la Cannes au o problema de l-au premiat. Ca filmarea e aiurea, ca tema e aiurea si ca nu e interesant. 

Aveam toate astea in minte cand m-am hotarat sa il vad. Stiam despre ce e vorba. Asa ca ma asteptam la orice. Sau nu ma asteptam la nimic. Ma asteptam la ceva diferit… (mai mult…)