E sezonul intrebarii de mai sus. Unii tin post intr-o zi sau doua a saptamanii, altii exact inainte de Paste, foarte putini il tin pe tot. Bine, acum e foarte usor sa tii post cand ai produse care sa inlocuiasca tot ce inseamna “de dulce”, de la lapte de soia, carne din soia, branza din soia, Baghy glumea cu “oua din soia”, but who knows… bere fara alcool, unt fara unt si multe altele. 

Nu vi se pare o ipocrizie majora? Din cunostintele mele in ceea ce priveste postul (alimentar), el se refera la purificarea organismului dar mai ales la ideea de a te abtine de la alimentele care iti plac pentru a arata devotament, credinta, faptul ca esti mai dedicat credintei decat placerilor. Toate suplimentele astea nu fac decat sa permita celor care vor sa “tina post” sa isi satisfaca gusturile si placerile in timp ce sunt totusi “clean” pentru ca nu incalca restrictiile alimentare. Uhmm… Vede cineva ceva in neregula aici?

La fel, din aceeasi categorie face parte obsesia de a nu folosi un tacam care a atins o “mancare interzisa” si obsesia de a cauta pana in panzele albe continutul unui produs ca nu cumva sa contina urme de chestii “interzise”.

Pentru mine, astea doua interpretari se bat cap in cap – pe de o parte, ocolesti interdictia ca sa iti oferi ceea ce iti place fara restrictii (exista inlocuitori pentru orice), pe de alta parte faci un exces de zel sa eviti orice urma de urma de “dulce”. In acelasi timp se omite cealalta parte a semnificatiei postului, cea care se refera la actiuni si la atitudini, care pe scurt sunt cam alea care ne vin in minte cand ne gandim la Craciun (sa fii mai bun, sa nu tii ranchiuna, sa nu barfesti si sa nu faci chestii naspa rau altora, sa fii mai bun, sa gandesti mai curat). In plus – indemnul la rugaciune, reflectie, etc.

Nu-s credincioasa, dar oamenii care tin post in maniera descrisa pretind ca sunt. Nelamurirea mea e: atata timp cat oamenii adera unei religii, deci unui sistem de valori (pe care dupa ce te faci mare poti sa ti-l asumi, sa il respingi si/sau sa il inlocuiesti), de ce cauta scurtaturi si inteleg numai ce le convine din ceea ce aleg sa creada? Probabil pentru ca daca ar renunta ar fi priviti urat de catre ceilalti, si in dorinta de a se integra fac lucruri in care nu cred. Postul e un exemplu, insa sunt multe alte lucruri din “viata crestina” care se fac numai pentru a fi facute, pentru ca asa se cere desi si-au pierdut cam orice urma de semnificatie pentru cei care le practica.

Aici ar fi mult de discutat si de interpretat, dar am vrut numai sa notez o ruptura. Discutia despre religie/credinta e interminabila pentru ca sensurile diferite pe care le atribuim acestora fac de cele mai multe ori consensul imposibil.

La “Urmatoarea topmodela a Americii” s-a intamplat, ca daca nu se intampla nu se mai povestea. (video mai jos)

Erau mii de fiinte sexy si aspirante la titlul antementionat, parcate pe un trotuar (no pun intended) in fata cladirii in care se tineau auditiile. Trafic lejer, insa unul mai ametit a patit ce a patit cu masina, si-a supraincalzit motorul, care a inceput pasnic sa scoata fum. Acum, daca filmele americane ne-au invatat ceva, e ca atunci cand incepe motorul sa scoata fum, deschizi capota, te strambi, zici “piece of shit…”, iti iei papornita de pe bancheta din spate si stai sa te ia vreun tir. 

Dar din cate am inteles, interpretarea lor a fost ca e o bomba – evident, la fel de american ca si treaba anterioara, si au inceput sa fuga cam fiecare in ce directie i-a taiat prin cap, aruncand pături (?), hartii, haine… ma rog. Asta se desprinde usor din imagini.

NOT THE POINT. Nu am scris postul asta pentru ca s-au crizat niste unii/unele, ci pentru reactiile pe care le-am vazut pe la comentarii, pe YouTube, chiar intr-un reportaj despre asta (il gasiti si pe ala) si care spuneau “a, normal, tipe/modele/femei/adolescente/blonde/sexy si proaste”. Aham. Mare tampenie si judecata complet gresita. Din orice grup demografic ar fi fost compusa multimea aia, ar fi reactionat exact la fel. Instinctul nu e mai nu-stiu-cum daca subiectii sunt mai batrani, mai barbati sau mai cu mot. Asa se comporta o multime confruntata cu o amenintare, cu atat mai mult daca exista un singur fraier care sa pronunte cuvantul “bomba”, cu atat mai mult cu cat suntem in America.Cu atat mai mult cu cat in the back of their brains e implantata ideea ca “suntem sub amenintare constanta”.   Evident mai distrug totul in cale, se calca in picioare si devin isterici. Nu conteaza ca-s viitoare modele sau membri de partid sau babe care stau la coada. Asa ca, si-au gasit inca un motiv sa se ia de bietele visatoare, ntz ntz

Inevitabil. Primul si ultimul pe tema asta. Sunt si eu satula de subiect insa am zis, out with it! Nu-i plictisitor, promit. 

Criza asta e o treaba universala, aceasta gaura neagra a conversatiilor. Adica, ori esti in Americania ori in Romania, te simti izbit, violat, dezbracat de maaarea recesiune economica. Orice discutie, ca e despre balene, servetele de masa sau groapa-balta cu al carei continut te-ai intalnit aproape transcendental (!) via “autobuz”, orice discutie ziceam va duce spre acest minunat subiect. 

Mie nu imi place ideea cum ca acest fenomen economic s-a intamplat de capul lui. Sunt prea  foarte multi economisti pe lumea asta si cu siguranta printre ei au fost cate unii care s-au prins unde o sa se ajunga, in conditiile in care multi, multi oameni continua sa cheltuie multi, foarte multi bani pe care nu ii au. Nu ma credeti? Pai, aveti si voi o rata  la un LCD mare ca se cere :P, o masina de spalat ca se stricase, un calculator daca tot ne aflam in treaba sau un credit ca… ca. Si le platiti, cum-necum, ca v-ati gandit un pic inainte sa semnati si lucrurile sunt relativ OK. Dar stiti care-i treaba la americani? Astia chiar cheltuiau la modul cel mai serios.

Caz (da, la Oprah): o tipa contabila avea 23 de carduri de credit (douazeci si trei, n-am scris gresit si nici n-ati vazut dublu) si avea datorii pe fiecare din ele. Initial, datoria era de 33 000 de dolari si neavand cu ce sa plateasca a luat din fondul de asigurari/pensii, facand o gaura in alta parte. Insa fiinta deosebit de proasta a continuat sa isi faca datorii pe carduri pana a ajuns la 79 000 de dolari. I mean, in afara de cazul in care si-a luat doua masini and a small space ship, nu stiu cum se poate justifica suma aia. In conditiile astea Becky din Confessions of a Shopaholic e parfum, lejer, piece of cake, walk in the park cu 6000 de lire sau cat avea datorii. Da, viata bate filmul.

Cum e sa ai datorii de peste 100 000 dolari?!  Pai noi nu o sa aflam niciodata. Nu avem cultura impulsivitatii satisfacute prin plastic, nu pentru ca suntem mai destepti si mai cumpatati, ci pentru ca suntem mai saraci si nu ne lasa nimeni sa cheltuim atatia bani. Sunt curioasa ce o sa faca contabilaaa cu datoria cu 5 zerouri. In locul ei m-as gandi, WTF I’m in deep shit as it is, let’s get a private jet. Macar sa stim pentru ce stam in puscarie dup-aia. Yeah baby, weird. Wild. 

Revenind la you-know-what, noi, americani si restul lumii – pe ei ii afecteaza in sensul ca se vad nevoiti sa isi diminueaze cheltuielile exagerate, supraconsumul (masini mari de teren + consum mare + distante mari chiar in oras= arabi si rusi fericiti) si sa nu mai treaca de limita de credit. Asa cum zicea o profa de la noi* acum ei sunt in situatia de a trai ca noi, in limitele de buget pe care noi/europenii le-au avut mereu. In schimb pentru tzarisoara noastra infloritoare inseamna ca salariile scad (se gasesc tot felul de tertipuri), oamenii care au credite in euro sau dolari sunt regally screwed, pentru ca atunci cand tu iei o mie de euro la 3,78 si acum e 4,30… E o diferenta. La asta se adauga ratele oamenilor foarte precauti care si-au luat rate la electronice, electrocasnice, mobila, termopane, vacante si pe care abia puteau oricum sa le plateasca, d’apai acum cu ratele crescute. Cand nu ai de unde sa scoti plata, nu ai, asa ca faci si tu o gaurica mica. Asa ca economia arata ca un svaiter. “mmm. cheeese.”

Snowball effect sau profetia de autorealizare – depinde de ce parte a  baricadei va situati :) Cuuum? Pai: prin toamna anului trecut se auzise de you-know-what (primul grafic). Lumea era “meh, ok”. Dupa o luna, deja toata lumea stia, era cazul Islandei, compania aeriana Sterling unde multi si-au pierdut banii dati pe bilete, si a inceput sa se resimta. OK, de aici a inceput isteria. Ideea e ca fiecare auzind de cazurile astea a inceput sa se sperie, sa reduca din cheltuieli, sa limiteze unele activitati si asta s-a resimtit in piata tot mai tare pe masura ce se raspandea vestea. Cu alte cuvinte, cata criza era pana sa se declanseze constiinta publica e mica pe langa ce s-a intamplat ca si consecinta a comportamentului precaut al consumatorilor. Adica partial ne-am facut-o cu mana noastra, de doua ori inca: o data cu supraconsumul,

supracheltuiala, supraindatorarea (aka banii aia nu exista) si apoi cu fenomenul din extrema cealalta. Big shock. Google Trends ne ajuta, intr-un mod elementar, sa vedem cum a evoluat interesul fata de subiect (“economic crisis”) in ultimele 12 luni**. Al doilea grafic e pe cautarea “criza economica” – deci cautari de la noi si de la moldoveni.

Un alt substrat al crizei asteia cred ca e si faptul ca ofera mai degraba un pretext decat un motiv real ca firmele sa concedieze din angajati in asa fel incat sa reduca din costuri. De aici, mai multi someri, scade puterea de cumparare, trebuie sa scada si productia, alte concedieri. S.E.

Deci avem criza. Throw in: incalzirea globala si trendul bio/eco/organic/consumati-naibii-mai-putin-ca-e-de-naspa si ajungem la o societate care, obligat-fortat, se gandeste la binele ei si la ala colectiv (mai putin si oricum indirect). Isterie indusa sau nu (sau da), s-ar putea ca rezultate sa existe pe ici pe colo. Ca oamenii intra in depresie si rata sinuciderilor creste pentru ca nu mai au bani/job si nu isi mai pot plati datorii si costurile de zi cu zi… eh, asa-i in tenis. Sau… 

*L.M.-S. pentru avizati

** Masoara numarul de cautari (in Google, normal) in fiecare luna pentru termenii specificati, in limba in care sunt cautati. Try it, puteti sa va jucati cu tot felul de termeni, sa vedeti cat de cautati sunt/au fost si unde. 

Fiecare din noi are o imagine despre sine, construita de-a lungul timpului din parerile si atitudinile altora fata de noi, din reusite si esecuri si din cauza ca trebuie sa traim cu noi 24/24. Rareori imaginea pe are o avem despre noi corespunde cu cea pe care o au si altii, ca de obicei a lor e ori mai buna, ori mai proasta decat ce ni se pare noua. Ideea e ca, dandu-te cu capul de tot felul de situatii unde iesim din lumea noastra, mai aflam si mai invatam despre noi si despre ceilalti si ne adaptam.

Dar exista si o categorie speciala (cu toate conotatiile implicite) de persoane in privinta asta. Sa zicem ca esti mediocru, sunt cativa care te incurajeaza, apoi ai ideea ca de fapt e ceva mai mult de capul tau si normal sunt unii care sunt gata sa fie de acord si sa pluseze (pe interes sau pe interes). Ajungi sa te crezi, prin constructii artificiale de imagine si prinmodificarea atitiudinilor celorlalti (say, prin stimulente altele decat sarmul si charisma din dotare) sa te crezi cel mai bun, cel mai frumos si “cel mai inegalabil”. La asta contribuie acele persoane care aspira sa ajunga la acest statut (imaginar) si actioneaza pupincuristic, insa pentru majoritate ai cazut in penibil cu iluziile tale grandomaniace. 

Da, se zice ca daca te comporti ca si cum “ai fi acolo” things are going to happen, numai ca eu cred ca in multe dintre cazuri they happen cum am zis mai inainte. Si cei care traiesc iluziile astea ori sunt suficient de nebuni incat chiar sa devina ceea ce deja sunt in capul lor (vezi Donald Trump), dar majoritatea sunt irecuperabil de mediocri care nu o sa se schimbe pentru ca isi vor gasi intotdeauna armate de ass-kissers care sa le tina isonul, indepartandu-si oamenii care cu adevarat tineau la ei si care nu mai suporta (say, pseudo-vedete de la noi si de la ei). 

Asa ca, drept masura de precautie, luati criticile serioase in serios si evitati pupincuristii din imediata vecinatate. Oricine o poate lua pe coclauri :)

Inspired by (but not limited to) Roblogfest… Nu se refera la cititorii mei :)

Graficul minunat de aici

Suntem orbi la solutiile care ne sunt cel mai la indemana.Asa ca tind sa cred ca si la nivel psihic putem sa vorbim de suprasaturare cu stimuli, mai pe romaneste de obisnuinta. E un mare dusman al creativitatii, obisnuinta si rutina, ca ne face sa ne acceptam zona de confort si sa nu stim sa o exploatam. E ceea ce englezu’ cred ca ar numi taking things for granted, insa nu numai asta ci si de consecinta ei.

De fiecare data cand ne confuntam cu o alegere sau cu o problema, cautam solutia undeva departe de noi, pe buza prapastiei inaccesibilului – ceea ce uneori da roade, adica asta poate fi inteles ca dorinta de a tinti mereu mai departe… Dar mai inseamna si ca nu stim sa ne valorificam experienta si lucrurile care deja ne sunt familiare. 

Cred ca tindem sa ne comportam asa pentru ca suntem invatati de mici ca “viata e grea” si ca “trebuie sa lupti pentru ceea ce vrei”. Si parca al nostru minunat creier nu vrea sa priceapa ca lucrurile sunt de multe ori mai simple decat par si ca solutia e pe jumatate acolo.Si cum iarasi ar spune englezul, we really need to wrap our heads around that. Sunt sigura ca vi s-a intamplat asta cel putin o data, pentru ca pe undeva tuturor ne place sa ne complicam existenta inutil. 

Pur si simplu ajungem sa ne obisnuim atat de tare cu ceea ce suntem si cu ceea ce avem incat nu mai stim sa le observam. Daca stau sa ma gandesc, imi place sa fac o gramada de chestii de la scris si tradus la foto si chestii care tin de design, ceea ce inseamna ca in toate activitatile astea am cunoscut multi oameni destul de diversi. Fiind toate foarte placute, mult mai aproape de hobby decat de asta-vreau-sa-fac-la-modul-serios nu mai percep ca se poate face si altceva cu ele. Ca imi pot folosi in situatii concrete – asa ca in loc sa ma folosesc de ele in ]situatii unde s-ar potrivi ma apuc sa alerg dupa cai verzi pe pereti. Bogdan zicea ca [sociologii - dar eu o s-o aplic personal] avem talentul sa spunem un lucru intr-o gramada de feluri si cu foarte multe cuvinte, numai sa nu spunel lucrul in sine :) Da, imi place sa aberez, cred ca ati observat si chiar nu mai am cum sa ma scot acum.

Bine, o sa ziceti, asta inseamna ca vrei mai mult si vrei sa te depasesti. O fi, dar eu zic ca inseamna ca sunt ametita si numai eu nu vad corelatii intre lucruri absolut evidente :))

Obsesia zilei de azi with lyrics… Just enjoy the sound

Letting the Cables Sleep   

You in the dark • You in the pain • You on the run • Living a hell • Living your ghost • Living your end • Never seem to get in the place that I belong • Don’t wanna lose the time • Lose the time to come  

Whatever you say it’s alright • Whatever you do it’s all good • Whatever you say it’s alright • Silence is not the way • We need to talk about it • If heaven is on the way • If heaven is on the way    

You in the sea • On a decline • Breaking the waves • Watching the lights go down • Letting the cables sleep    

Whatever you say it’s alright • Whatever you do it’s all good • Whatever you say it’s alright • Silence is not the way • We need to talk about it • If heaven is on the way • If heaven is on the way • We’ll wrap the world around it • If heaven is on the way • If heaven is on the way    

I’m a stranger in this town • I’m a stranger in this town      If heaven is on the way • If heaven is on the way • I’m a stranger in this town • I’m a stranger in this town