Problema cu invatamantul superior e ca se pompeaza in noi o gramada de teorie care ne intereseaza prea putin, pe care o retinem in sesiune si fara sa ramanem cu vreun simt practic din ceea ce ni s-a prezentat pentru ca nu facem noi insine exercitii care sa ne familiarizeze cu fenomenul real. Modul asta de a invata lucrurile vine inca din gimnaziu si din liceu, cand ca am fost expusi la o gramada de informatie, din care ne folosim poate de 10% -  restul e cultura generala. Buna si aia, dar nu ne-a pregatit pentru nimic.

Atunci cand in anul II de facultate suntem pusi in situatia de a actiona concret, un proiect-doua, ne speriem ca nu stim de unde sa le apucam si producem proiecte mediocre, rezultate slabe sau cosmetizate din comoditate sau necunoastere. Ne-au trecut prin fata ochilor multe teorii, idei, notiuni, categorizari, clasificari, liste, tabele, diagrame, formule, coeficienti, modalitati de testare, tehnici de cercetare, grafice, rezultate, date crude sau prelucrate – la cea mai mare parte dintre ele am privit, si atat.

Nu exista o coerenta a  programei, nu e o continuitate intr-o anumita ramura. In fiecare semestru se incepe un set nou de materii, putine dureaza doua semestre, la cele mai multe suntem expusi cateva luni si atat; nu se prea pune problema de aprofundare, cand abia apuci sa te familiarizezi cu notiunile de baza. Uneori am avut senzatia ca se pune mult prea mult accent pe intoducere si cursuri descriptive decat pe subiect in sine. Uneori se intampla ca bazele unui subiect sa se studieze in semestrul 2 din anul I si continuarea sa apara abia in semestrul 2 din anul III, ceea ce inseamna ca petreci jumate din timp recapituland notiunile pe care le-ai uitat.

Am facut 3 ani de teorie, si asta dispersata,  in care nu ni s-a cerut vreun proiect de amploare, sau un eseu mai mare, pe baza carora sa stim despre ce e vorba. Acolo unde au existat proiecte, nu a existat feedback.  Examenele sunt bazate pe invatare si reproducerea textului, simplu. Pentru ca la sfarsit sa fie nevoie de un proiect de licenta de cel putin vreo 60 de pagini in care sa combini teoria cu practica. Suna bine? Suna extraterestru. Studentii nu-s familiarizati cu modul asta de lucru. Sau poate n-am inteles eu ideea din spatele licentei… Am presupus ca acumuland cunostinte de teorie si abilitati practice trebuie ca la sfarsit sa fii in stare sa realizezi o cercetare proprie. Problema e ca ne lipsesc elementele practice si cele critice.

Master – cu, fara, de ce

Dupa ciclul de licenta, unii aleg sa faca masterul, altii nu. E un trend, in functie de specializare si de universitate – cand, daca, unde, de ce. Din cate am vazut pana acum, tendinta e:  imediat dupa licenta, intr-un centru universitar mai mare, pentru ca nu poti face mare lucru fara el. In alte tari se percepe altfel, masterul nu are acelasi statut – o prietena din Anglia zicea ca sunt nebuna sa ma apuc de un master, la ei nu o obisnuinta. In plus, masterul imediat dupa licenta nu e cea mai fericita varianta; ideal ar fi sa existe o experienta de munca intre cele doua, masterul e un studiu aprofundat si cred ca ar fi bine sa ai situatiile concrete pe care sa il poti aplica.

Asta e procesul Bologna: in loc de 4 ani de facultate, faci 3+2, iar din cei 2 de master e foarte probabil ca in jumate sa repeti ceea ce ai invatat si in ciclul de licenta, daca urmezi aceeasi linie de specializare.

Poate e eroarea mea de judecata, probabil asteptarea e ca initiativa si interesul sa vina din partea studentului – dar in cazul asta sistemul de evaluare si predare nu se potrivesc intentiei. Poate ar trebui sa existe posibilitatea ca dintr-o materie sa imi aleg subiectul care imi place si sa aprofundez numai pe el, prin teorie sau practica, si sa nu fie nevoie sa invat toata informatia – pe care oricum o uit, si pe care o pot gasi oricum in momentul in care voi avea nevoie de ea. Din punctul asta de vedere imi place sistemul american, care printre altele iti formeaza capacitatea de a cauta informatiile de care ai nevoie (research).

Dar, asta avem, cu asta defilam. Se poate scapa foarte usor cu plagiat sau “falsuri”, efortul pe care il depune un student devine din ce in ce mai mic. Asa ca o sa avem generatii din ce in ce mai “competente”.

Share/Save/Bookmark