[aberatii]

Fiecare generatie vine cu forma ei de rebeliune. Cu tus negru, multi cercei, imbracati in negru, dezbracati (de negru) si intr-o multitudine de alte feluri. Pentru adolescentii in cautare de identitate, afilierea la un “curent de rebeliune” inseamna un sentiment de diferentiere fata de majoritate si de apartenenta la un grup exclusivist.

Ironic, nu? Cum iluzia de unicitate o avem prin similaritati cu altii. Unicitatea autentica ne-ar deprima, pentru ca faptul de a fi diferit de toti aduce atentie negativa si atitudini care ar duce la dissatisfaction. Imi plac adolescentii unici emo (e cel mai la indemana exemplu dar asta se aplica la toate curentele)  care arata cum nu ii intelege nimeni si cat sunt ei de diferiti de orice alta generatie dinaintea lor, incat au ajuns sa fie in mare parte cu totii la fel. Stau sa ma gandesc daca recunosc ca se inteleg ei intre ei, sau se considera diferiti intre ei cu toate ca e evident ca au aceeasi “schema” de comportament. 

De fapt, ideea de diferit te trimite la un sistem de referinta. Daca al lor e generatia parintilor, merge. Daca in schimb sunt ceilalti din generatia lor, atunci ajungem intr-o problema de logica. Si daca stau sa ma gandesc, e fapt bine stiut ca fiecare generatie vrea sa ii faca in ciuda celei a parintilor si sa fie “mai speciala”. Asa ca din punctul asta de vedere niciunii nu-s speciali :)) In consecinta, generatia care nu se va mai revolta impotriva nimanui va fi aia cu adevarat speciala. Ceea ce nu se va intampla, ca asta e definitia (sociala) a adolescentei.

[/aberatii]

Share/Save/Bookmark