Mai tineti minte ca acum cativa ani se discuta despre internet ca loc unde poti sa te ascunzi in spatele unei identitati fictive, sa evadezi din realitate si asa mai departe? Erau vremurile in care netul era in mare parte impersonal, site-urile apartineau companiilor si erau niste spatii oficiale, iar interactiunea intre utilizatori se desfasura pe mIRC sau forumuri.
Dar acum te mai poti ascunde? Poti, inca se mai practica asta, dar intrebarea e daca mai vrei sa te ascunzi. Cred ca s-a produs fenomenul exact invers, in care vietile private au devenit mai expuse ca niciodata – prin site-uri sociale, bloguri, micro-blogging, retele profesionale, site-uri de joburi si sa nu uit de cele pentru clipuri video, unde tot poporu’ poate vedea tampeniile pe care le-ai filmat; la limita, putem spune ca toata lumea e legata de toata lumea prin retelele astea. Importante pentru utilizatori sunt socializarea si exprimarea sinelui, nu ascunderea lui.
Angajatorul cauta pe net date despre candidat: pe langa banalitati de genul rezultate de la examene sau concursuri, mai important e ca gaseste un profil de unde sa afle detaliile care sa-i dea de gol caracterul, trecutul, modul in care gandeste… Elevi, studenti sau angajati care au scris pe bloguri despre vietile lor private sau intamplari din scoala/din firma care au deranjat au fost sanctionati sau chiar exmatriculati, respectiv concediati – ceea ce a avut efectul contrar: s-a atras mai multa atentie asupra informatiei care n-ar fi trebuit sa se afle si din cauza careia l-au sanctionat pe om. Aici un exemplu destul de vechi, e tipul asta. E complicat – asumarea textelor, limita pana la care poti merge cu dezvaluirile din interior (in cazul tipului, fiind o scoala, deci un serviciu public, nu era mare secret…) and so on.
Ma gandeam cate conturi publice are o persoana, presupunand ca isi foloseste numele real, asa ca le inventariam pe ale mele si am ajuns la vreo 12, dintre care facebook, blogurile mele (…si comentarii pe ale altora), pe wordpress si pe blogger, hi5, linked in, profilul public de yahoo, twitter si asa mai departe. Daca ma gandesc bine poate mai exista si wishlists si conturi pe alte site-uri uitate de nu-stiu-cand dar unde inca apare numele. Deja ajungem la two digits, si astea-s numai cele publice. Suntem comunicati cu totul :)
So, online then and now, privat si public… Ne e mult mai usor sa (ne) comunicam insa ne expunem cu totul. E o alegere. Pana la un punct.
Simon says: Vote it here. daca n-ai ce face.
11 Responses for "Online: then and now"
Eu nu cred ca ne expunem cu totul. Este responsabilitatea fiecaruia sa divulge pe internet numai atatea informatii cate doreste. In fond, nimeni nu te obiga sa completezi rubrici pe diferite site-uri sau sa scrii lucruri personale pe bloguri. E o alegere pe care fiecare o face in cunostinta de cauza. Daca nu ar dori sa fie expus, nu ar expune. Lumea exista in spatele monitorului. In monitor apare numai ce bagam. Eu am o multima de cunostinte despre care nu pot sa gasesc nici macar o poza pe net, nici la cautari avansate. Pentru ca ei asa au dorit. Daca vrei, poti. ;)
First of all: interesting blog you’ve got here.
Secondly: ce spui tu aici se poate rezuma la problema identitatii, mai exact a identitatii personal (si la zecile de dileme care pleaca de la ea). Este adevarat ca identitatea noastra se formeaza ca limita: eu sunt cine si ce sunt pana cand nu mai sunt si dincolo de mine este altul, este de asemenea evident faptul ca identitatea personala este un construct social care nu-si are acelasi sens in afara “lumii”; numai ca jocul cu masca, fara masca trebuie jucat si nu cele mai mici si intime trairi trebuiesc facute publice – e clar o problema de alegere si de suportarea consecintelor
Cami – M-am gandit la varianta asta, si sunt complet de acord cu tine: daca vrei, poti sa refuzi conectarea cu ceilalti. Totusi, putini fac asta (cel putin din generatiile mai “noi”, adolescentii) si majoritatea nu cred ca intr-adevar constientizeaza cat se expun (tot astia mai mici:) ) Tentatia de a se conecta si a fi gasiti e destul de mare
Zizzou – multumesc :) Continuand ideea despre identitate, acum e usor si tentant sa iti exprimi identitatea, prin atatea mijloace care se pun la dispozitie si prin care te diferentiezi de ceilalti sau, dimpotriva, iti afirmi cat se poate de public apartenenta la un curent, trend, la o idee si asa mai departe – tocmai pentru ca identitatea in afara referintelor nu are sens :)
come back soon!
Au fost suficiente 5 minute de investigatii (plimbat din link in link) ca sa-mi dau seama ca respectivul a meritat sa fie exmatriculat. Scuze, sunt un pic offtopic, dar am simtit nevoia sa-mi dau cu parerea. Sunt prea multi copii care nu inteleg cum sta treaba cu libertatea de exprimare si democratia. :|
Eu cred ca mediul online iti permite sa te expui exact atat cat vrei. Tu alegi ce vrei sa divulgi despre tine. Pana si pe un blog iti poti asuma o masca. Come on, cati bloggeri sunt la fel cum par pe blog? Iar toate profilurile asa zis publice sunt niste masti. Cati isi folosesc numele real pe un cont de twitter/Hi5, etc?
Catalin – de acord, e inteleasa gresit…copiii sunt teribilisti asa cum au fost mereu. E posibil sa fi meritat exmatricularea din cauze in afara blogului, nu stiu, dar ma gandesc ca el oricum gandea in felul ala chiar daca nu ar fi publicat,si probabil nu era singurul din generatia lui. Faptul ca i s-au gasit insemnarile i-a adus exmatricularea (am citit posturi de-ale lui si nu m-au scandalizat…:-??). Si inca n-am dat de capat unei chestii: are treaba timpul liber al elevului cu sanctiunile date de scoala?
Ihriel – reperul pe care l-am avut in minte (subconstient) au fost listele mele de cunostinte pe facebook si hi5, unde majoritatea au folosit numele real, persoane de vreo 20-23 de ani asa. In privinta blogurilor, chiar nu stiu…probabil am plecat de la premisa ca sunt toti ca mine :)) In sensul ca blogul le reprezinta modul de a gandi si e o expresie sincera. Ai dreptate :)
Uite: http://we3d.net/urari-de-bun-venit-in-penitenciar/ – citeste si comentariile – exista cel putin 5 persoane care o sustin pe profa respectiva.
Si aici: primul paragraf bunny-power.blogsp…07/04/dezamagit.html .
Vazusem articolul cu profesoara si “penitenciarul”, initial am avut aceeasi reactie ca si tine. Dupa care mi-am amintit ce faceam si noi, si altii prin liceu profilor… Desi tind sa-ti dau dreptate am o mica rezerva :) Articolul de la Nihasa – ma face sa ma gandesc ca a fost exmatriculat pt ceea ce a facut nu pt ce a scris, in afara de articolul mentionat de tine nu gasisem ceva ofensator, iesit din comun in ce priveste limbajul sau subiectele – sunt chestii pe care le fac si le zic adolescentii, pe sistemul asta ar trebui exmatriculati cate 1/4 din fiecare clasa :)) (n-am citit tot blogul de pe we3d, ci doar aprilie 2007 cand a fost exmatriculat si un pic din martie)
In fine, adolescentii fac lucruri trasnite. I’ve been there. E delicata problema. Poate chiar si daca a picat de tap ispasitor, an example had to be set, ca si-asa e haos in scoli si elevii sunt din ce in ce mai putin respectuosi.
adolescenta, in opinia mea, este perioada cand multe lucruri iti sunt permise :D si asta duce la teribilism… rezulta sutele de poze pe hai cinci coca style…cah
Catalin – “si-asa e haos in scoli si elevii sunt din ce in ce mai putin respectuosi” -da, cand mai trec pe la liceul meu profesorii cu care vorbesc spun mereu asta; in plus le pasa tot mai putin de scoala si concursurile specifice. Nu stiu daa voua vi se spunea, insa la noi s-a auzit de multe ori, din scoala primara si pana intr-a 12a fraza “generatiile dinaintea voastra erau mai bune, faceau exercitiile mai repede/primeau teste mai grele” – si-acum ni se spune noua ce praf sunt astia mici fata de cum eram noi :)) Exemplu concret: o profesoara f buna de engleza a avut olimpici nationali in fiecare an in trecut; incepand de acum vreo 3 ani n-a mai avut (sunt si alti factori implicati aici, but nevertheless)
Doma – sa nu te superi pt ce am scris mai sus :P parca am vorbit si noi candva despre asta si spuneai tot cam asa :) Iti sunt permise anumite lucruri…da’ pana cand? :)) Cum zicea Catalin, pana la urma cineva trebuie sa fie dat exemplu oficial “asa nu”. Pozele ca pozele, dar nici cu limbajul nu mi-e rusine…
Leave a reply