Preambul la filmul romanesc in general

Unele filme sunt facute ca sa distreze (to entertain), alte filme au ceva de spus, un mesaj de transmis. Mesajul nu e intotdeauna frumos, optimist, placut asa cum realitatile lumii sunt rareori roz. Cele din prima categorie sunt de obicei blockbuster-ele de Hollywood, filmele mainstream facute sa atraga lumea prin actiune, aventuri, iubire si patanii. Ne-am obisnuit cu prima categorie si unii dintre noi nu recunosc valorile situate in afara ei.

Majoritatea filmelor romanesti realizate dupa 2000 fac parte din a doua categorie. Realismul romanesc, cu accent pe comunism si drama psihologica a personajelor, e greu de digerat pentru cei obisnuiti cu actiunea hollywoodiana: pare static si non-gratifying. Filmele astea nu iti plac in sensul de “mama, ce tare a fost!” ci eventual le apreciezi si le intelegi.

Eu cand vreau sa fluier, fluier

*cu spoilere*

Reprezinta onorabil filmul romanesc descris mai sus, intercaland momente distractive cand te-astepti mai putin. Subiectul e cat se poate de actual, fara vreo trimitere la comunism; cred ca am ramas oarecum cu ideea ca filmele romanesti premiate au neaparat legatura cu perioada aia. In ECVSFF e vorba de o familie destramata – tatal in spital, mama la munca in strainatate si copiii lasati in tara in plata domnului. Ar trebui sa fie un semnal de alarma (in plus) pentru parinti ce au considerat ca aia mici se descurca bine numai cu banii lor, ce le mai trebuie si prezenta.

Un baiat abia major, Silviu, care asteapta finalul celor 4 ani petrecuti la scoala de corectie – inchisoare in toata regula – primeste de la fratele lui de 8 ani vestea ca mama lor, plecata de ani de zile in Italia  la munca, s-a intors si vrea sa il ia pe cel mic cu ea in strainatate. Desi mai are doar cateva zile pana la eliberare, Silviu intra intr-o criza de timp vrand sa impiedice cu orice pret ca mama, care pleaca cu 2 zile inainte sa fie el eliberat, sa il ia pe cel mic. In plus are de suportat umilintele colegilor detinuti care il intarata, convinsi ca nu va riposta pentru ca isi va pune in pericol libertatea. Ca sa o oblige pe mama sa nu-l ia pe cel mic, Silviu isi risca reputatia de detinut bun, legatura cu directorul penitenciarului si cu ceilalti detinuti. In final renunta la tot ca sa faca ce crede el ca e mai bine pentru fratele lui, baricadandu-se intr-o camera cu o prizoniera – Ana, practicanta pe care o place – si un gardian ranit. E reactia unui om simplu atunci cand nu poate controla situatiile care il privesc.

Limbajul nu menajeaza. Nici imaginile, nici decorul si nici figurile oamenilor. Pistereanu e un detinut foarte convingator, asta in conditiile in care colegii de film sunt detinuti autentici. Contrast total cu pozele din afara filmului, cand e intruchiparea baiatului cuminte :)

Cand se intalneste cu maica-sa, Silviu o injura si tipa la ea, nu exista nimic siropos in reintalnirea lor dupa atatia ani. M-as fi asteptat ca atunci cand Silviu si Ana sunt singuri ea sa incerce sa il convinga ca planul e o idee proasta; scenariu de film american. Tipa nu face nimic – natural, e speriata, de ce si-ar risca viata?

M-am tot gandit la scena in care directorul penitenciarului asculta si indeplineste, una cate una, cererile detinutului baricadat care ameninta sa-si omoare prizoniera. Intr-un film american ar fi intervenit skill-ul de negociere, l-ar fi convins ca nu merita sa-si riste libertatea, asta in timp ce prin spate/pe acoperis trupele speciale isi faceau in liniste drum catre locul unde statea el baricadat. Scena din film nu are asa ceva, ci numai surprindere totala din partea “autoritatii” si a celorlalti detinuti, ceea ce mi se pare realist. Nu toti responsabilii de scoli de corectie stiu sa negocieze sau sa inteleaga psihologia detinutului (chiar o s-o omoare? e un bluf? parea linistit, dar de ce e de fapt in stare?)

Nu e nimeni cu adevarat vinovat, nimeni cu adevarat bun sau cu adevarat rau. Sunt oameni reali, cu multe fatete si comportament adecvat conditiilor in care traiesc. Detinutii nu-s neaparat rai, mai degraba inraiti, copilul e victima colaterala si mama e intr-o oarecare masura de inteles, desi multe detalii lipsesc. Silviu nu face neaparat alegera buna, dar renunta la sine ca sa-si atinga scopul. Linistea dintre el si prizoniera, Ana, arata cat de nepotriviti sunt unul pentru celalalt (©Andrei).

La sfarsitul filmului a fost liniste multe secunde dupa ce a inceput genericul.

Choose your enemies carefully ’cause they will define you (U2)*

Prima oara am remarcat versul ieri, stand la coada la un ghiseu al Administratiei Fiscale Brasov – ala loc de gandire si reflectie, pentru ca pur si simplu nu ai altceva de facut. Titlul e pus in stil manelist pentru ca, inevitabil, m-am gandit la genul acela de manifestari.  Sa fim intelesi – “dusmania” si-o defineste fiecare cum vrea – ca e vorba de conflicte trecatoare sau ranchiuna care dureaza ani si ani de zile.

Da, dusmanii pe care ti-i faci si mai ales pe care ii recunosti tu ca dusmani iti dau masura. E un dusman care cedeaza la realizari, vorbe, argumente sau la traditionalul pumn in nas? Arma vine la pachet cu inamicul: daca il accepti pe el, trebuie sa-i accepti metodele de lupta. In cele din urma e vorba de alegerile pe care le faci: pe cine esti dispus sa iti consumi energia? Cu cine esti dispus sa te lupti, la ce nivel , pe ce miza?

Extrema 1: Esti ca un bully de scoala care se ia de cei mai mici ca el ca sa le arate cat e de puternic. Se traduce in viata de om mare prin hartuirea celor inferiori tie intr-o demonstatie perfect redundanta – cum e de exemplu un razboi cu vanzatoarea de la chiosc sau cu paznicul care nu te-a lasat sa treci de bariera. Vorba aia, why don’t you pick on someone your size.

Extrema 2: Sau esti ca furnica din banc. Cu varianta omeneasca: cel care trimite mailuri Presedintelui si il uraste pentru ca nu primeste raspuns. Sau ca angajatul dat afara care merge la directoru’ general si ii trage o injuratura zdravana  – “na, ca i-am zis-o, p’asta sigur a simtit-o! ma tine el minte, ne mai intalnim noi!”

Extrema din alt punct de vedere: ii consideri pe toti care ti-au gresesc vreodata cu ceva dusmani? Poate e cazul sa te convertesti  pe deplin la cocalarism :)

As paria ca prima varianta se intalneste mai des. Aplicati extremele si in blogging daca vreti, daca simtiti neaparat nevoia (I don’t).

Vreau ca fraza de mai sus sa devina un reminder sa raman calma, sa nu ma agit acolo unde nu este cazul si sa consider micile neplaceri exact ceea ce sunt, without blowing them out of proportion. Era o vreme cand dadeam pe moment importanta tuturor porcariilor, apoi am schimbat politica incepand sa le privesc ca pe mici amuzamente zilnice. Acum ma situez undeva intre cele doua, mai aproape de prima – poate pentru ca am timpul necesar pentru asa ceva…

* Intr-un vers al Cedars of Lebanon, una din melodiile din jumatatea faina si ascultabila a albumului  No line on the horizon. Apreciere subiectiva.

Choose your enemies carefully ‘cos they will define you
Make them interesting ‘cos in some ways they will mind you
They’re not there in the beginning but when your story ends
Gonna last with you longer than your friends

Unde? In Brasov, Pe Colina, in corpul C

Cand? Sambata, 27 martie, ora 9.30?

Da’ de ce? Pentru Turnirul colinei, o actiune de ecologizare a acestui spatiu. Pentru mai multe detalii sau pentru a va inscrie in programul de voluntariat al 34Life puteti scrie la adresa: contact@34life.org sau prin completarea formularulrui de voluntariat pe care il gasiti aici. Pentru Turnir va inscrieti aici.

Cine? Turnirul este organizat de 34life, oameni pasionati de ecologie care organizeaza astfel de actiuni din convingerea ca it’s the right thing to do. Eu o sa fiu acolo, Radu in calitate de organizator si probabil Cristian de la IubescBrasovul, deocamdata atat stiu :)

Despre 34life ; Stirea a aparut si aici (link direct catre articol): Iubesc Brasovul (de unde vine Cristian Chelaru); Zile si Nopti; Comunicate de presa .ro; Stiri Brasov; TheCity.ro; 34life-articolul oficial.

Aceeasi persoana de sex F, acelasi moment al zilei, doua vestimentatii partial diferite.

Unu:

Stats: imbracaminte sport/casual- jeans, adidasi, haina neagra scurta, geanta si esarfa. Machiaj absent sau foarte discret (conteaza?)

Perceptia: probabil de liceana ratacita sau dezorientata sau grabita. Aproape intotdeauna minora.

Reactii: nimic. Scufundare in multime, perfect neremarcabila, indiferentza, fiecare-isi-vede-de-treaba lui, interactiuni strict necesare reci. Tendita generala de a considera persoana neglijabila (ex. in magazine, pe strada, oriunde).

Doi:

Stats: rochie scurta – ceva mai sus de genunchi adica, office sau aproximativ; cizme cu toc; machiaj de zi dar vizibil (conteaza?); aceeasi haina, aceleasi accesorii.

Perceptia: poate conforma cu varsta reala, persoana care stie de unde vine si unde se duce, atractiva (aparent), atentie mai multa din partea populatiei M.

Reactii: “Nu te supara, ce faci diseara?” “Ies cu prietenul…” “Nu vrei sa fie ultima oara cand te intalnesti cu el? :)” (?!!?) / “Poftiti domnisoara, pe aici va rog. Cu placere.” Tendinta generala de a acorda atentie persoanei, indiferent de context (incl. scoala, pe strada) altfel spus tipii se uita dupa ea.

Recapitulam: aceeasi persoana, aceeasi mutra, acelasi corp – well doh. Tinem minte ca nu vorbim despre extreme foarte mini-mulat-decoltate, nici de extravagante ori schimbari de gen “makeover” intre cele doua ipostaze.

Poate o amarata de haina sa schimbe asa mult felul in care aratam? Stiu, tocurile conteaza pentru ca modifica postura piciorului si implicit a corpului, iar o rochie e mai interesanta ca un blug dar asta nu explica mare lucru. Nu e o diferenta ca intre pijama si rochie de seara… Sau schimba doar modul in care suntem perceputi, avand in vedere prima impresie si reactiile care decurg din ea?

O fi vorba despre disponibilitatea transmisa? Adica, o femeie imbracata ca in ipostaza “doi” e imbracata asa pentru ca vrea atentie, fiindca avand grija de imaginea ei vrea sa fie apreciata/admirata – caz in care reactiile sunt de a-i face pe plac, “cine stie…” ? Ori intram direct in zona de disponibilitate sexuala (=showing some skin), asa cum e perceputa si nu neaparat transmisa? Sau tipa iese pur si simplu in evidenta fata de majoritate si prin asta atrage atentia?

Cele doua situatii se aplica si pentru barbatii imbracati altfel decat in jeans, adidasi, oriceinparteadesus. In cazul asta, ei inspira incredere, respect de sine, probabil un job curatel, poate situatia materiala (pentru ochiul antrenat sa depisteze hainele de calitate? :) ). Situatia overall e de “om serios si respectabil”. Acum, ma intreb daca si ei sunt abordati pe strada cu replici de agatat sau daca intorc gagicile capul dupa ei. Bai, la asta ar trebui sa fiu in stare sa raspund…

Intotdeauna m-a surprins perceptia asta duala, in functie de ce esti dispus sa arunci pe tine in ziua respectiva. Sau de ce e curat in ziua respectiva :) Se intampla chiar si in prezenta unor persoane pe care le cunosc deja: devin mai amabili cand sunt [eu] in ipostaza 2.

Nu cred ca toate reactiile descrise vin din superficialitate, ci mai degraba ca sunt raspunsuri automate, reflexe aproape, negandite. Te porti frumos cu cineva mai fancy pentru ca nu se stie niciodata, unde nu se stie niciodata asta are intelesuri de la “…cum pot obtine ceva de pe urma lui/ei”, “…poate e singur/a”, “…pe cine cunoaste si poate ma trezesc dat afara”. Am inceput sa ma folosesc de trucul asta banal cand am de-a face cu administratie de orice fel :) Usureaza efortul si elimina din sictirul functionarilor.

Oricum, o sa ma amuz in continuare.

Concurs!

La RoBlogFest, categoria cel mai bun blog perosnal il sustin pe Catalin aka Reinvented dude.

De ce? Pentru ca am comunicat cu el de mult timp si am vazut cata energie pune in blog si faptul ca ceea ce scrie el acolo, inclusiv tagline-ul “reinventing myself…” au provenit dintr-o nevoie de depasire a propriilor limite. De challenge daca vreti, incercand sa aduca abordari noi si o flexibilitate a stilurilor de a scrie – serios/comedie/satira – pe care n-am mai intalnit-o pe bloguri; mie categoric imi lipseste disponibilitatea asta :) Si nu in ultimul rand vreau sa ma aleg cu ceva de pe seama votului daca se poate :)

De ce sa il votati si voi? – pana in 24 martie!

Pentru ca al nostru Catalin va ofera premii in spiritul reinventarii cu ajutorul prietenilor din tara. Imi plac tare mult premiile si zau de nu mi-ar placea sa le fac pe toate (mai greu cu actoria, I’m shy). Asa ca:

• daca esti din Timisoara poti sa obtii un curs de arta la Compania D’Arte (arta plastica/design vestimentar/actorie&co)
• daca esti din Brasov poti castiga un curs de dans (pilates/dans contemporan) la Pasi de dans, studioul Genovevei Breaz. Cursurile au loc la complexul nou-renovat de sub Tampa si dureaza 2 luni.
• daca esti din Bucuresti, premiul este un curs de actorie la Q-Feel
• esti din oricare alt oras? premiul pe care il poti castiga consta in carti in valoare de 300 de lei, cu mentiunea “felul in care poate fi alocata aceasta suma este flexibil, atata timp cat destinatia este legata de arta, cultura sau educatie. De exemplu, banii pot fi folositi pentru a cumpara bilete de teatru sau pentru a achita (integral sau partial) cursuri de arta. Ramane la alegerea celui care castiga premiul.”

Cum sa castigati:

-> votati-l (-> gasiti aici toate instructiunile) la RoBlogFest, categoria “Cel mai bun blog personal”

-> promoveaza premiul pe care ti-l doresti pe blog/Facebook/Twitter (in orice combinatie si orice numar :) ) Detalii si mai multe la articolele aferente fiecarui premiu de pe blogul lui.