Pe strada

La pranz era plin de lume prin centru, aka where the shops rule., fiecare cu cate o punguta sau pungoaie, de cadou sau branduita, grabindu-se catre vreo  rubedenie ori jumatate in asteptare. Peisajul m-a facut sa zambesc. Consumerism, dar simpatic al dracului.

Rudele

O, rudele! Si-au facut aparitia neanuntate – ca de obicei – pe 24 dimineata. Era cam 12.05, adica dimineata in toata regula. M-am incruntat instantaneu pentru ca programul zilei era bine delimitat: luat cadou-intalnit si dau cadou-baut-intalnit cu altcineva-dat cadou-baut.  Sa nu fiu chiar scorpie: recunosc ca oamenii stau putin cand vin in vizite; totusi… In fine. De fiecare data cand dau sa plece, parca suntem la casa de nebuni: “ia de aicea banii astia de la unchiu/bunica/matusa, ca doar o nepoata avem”, “nu, fara bani, stati calm ca aveti mai multa nevoie de ei ca mine”, “hai ia-i ca ma supar, cum sa refuzi, asa se da de Craciun” “nu” “ia-i” “nu nu nu nu” “da da da da” etc etc. In timpul asta imaginati-va un soi de lupta interfamiliala in care bunurile sunt pasate rapid dintr-o tabara in alta. Apoi vine contraatacul: “atunci luati voi cozonacul asta” “nu nu nu” “hai ca e de casa, e natural, e bun” ” lasa, tineti-l voi” etc. Taberele cedeaza intr-un final. Asta se intampla de cel putin 15 ani.

Cadourile

A fost Craciunul cadourilor sub forma de carte. Am oferit cadouri numai catre 2 persoane, insa toaaaaate elementele componente au fost cumparate din minunatul si ingrabadeschisul Carturesti (Piata Sfatului nr.20, unde a fost Indica). Album, comics, carte amuzanta…Nu, nu am daruit Kant.

Mesajele

Nu stiu daca merita re re re re-mentionate, zic doar ca pana la 23.59 pe 24 dec primisem deja vreo 3 in registrul “fie ca”.

Ce vreau eu

Nu vreau nimic specific. Mi-e greu sa cred ca am spus asta dar chiar nu am vreo dorinta arzatoare. Cand eram mica era mereu ceva: papusi, puzzle, carioci, role, combina muzicala, laptop, haine nu-stiu-de-care, sa merg colo sau dincolo. Acum vreau numai sa ma intorc in Copenhaga in cursul lui 2010. Am nevoie de doza :)

2009-le , bilant blah

Orice an pare sec, fara realizari, extrem de asemanator cu predecentul. Nu imi fixez obiective clare – ceea ce probabil ca mi-ar stabili o directie si m-ar indemna la realizari de dragul indeplinirii lor. Pe scurt, m-am intors de la danezi cu situatia incheiata, am vazut Stockholmul, mi-am luat licenta f bine, am inceput masterul, am participat la o conferinta, am facut un blogmeet, am deschis un proiect de suflet, am inceput o relatie si am schimbat ‘cercurile’ in care ma invart. Dpdv profesional nu am cu ce sa ma laud pentru ca deocamdata acolo e un bai. Nu e chiar asa de rau… citand din GLC: “if you take everything I have achieved in my life and squeeze it into one day, it looks decent.” Nu-s multumita. More, more, MORE!

A, da, si azi am baut.

A, da, si de Rev stau acasa.

A, da, si cel mai mare cadou de la mos, mai bine zis de la “baba” (=mama)  e un pat. Cel vechi era vechi si imi dadea dureri de spate.  Da, puteti face misto.

…e destul de simplă: dacă e o ocazie – pentru persoana respectivă sau una universală, mai precis zi de naștere, onomastică, Crăciun – trebuie să cumperi cadou.

Dar ce înseamnă când persoana care ar trebui să primească spune “nu vreau cadou, nu îmi plac cadourile, nu vreau să primesc”? Inseamnă că minte. Nu există om căruia să nu îi placă să primească ceva. Poate vrea să transmită că nu vrea să cheltui prea mult sau să pierzi timpul sau să îți storci creierii – mesaj care poate fi real, dar nu înseamnă că într-adevăr nu îl VREA. Come on, free stuff?

Mărturisesc că de multe ori am trecut cu vederea această realitate universal valabilă, cel mai des de zile onomastice – în parte pentru că încă nu a găsit nimeni vreo sfântă Luana așa că voi rămâne forever cu neîmplinirea asta. Când eram mică eram chiar tristă că n-am și eu nume ce apare în calendar.

Mi-a trecut.

Mai tre’să recunosc că nu știu să aleg cadouri potrivite – o mai dau în bară din când în când făcând o combinație între ceea ce îmi place mie și ce presupun că i-ar plăcea respectivului. Sometimes it ain’t pretty. Din fericire în magazine nu se găsesc combinații de genul hamsteri zburători.

Opțional și în funcție de convențiile relației, omul mai oferă cadouri de Valentine’s, Paște, Halloween, anul nou, casă nouă, căsnicie nouă. Dacă e cazul, de aniversări semnificative ale relației.

Povestea cadourilor îmi amintește de vârste de genul 16-17 ani, când fiecare din jumătățile unui cuplu se adresau prietenului comun (=eu) ca să afle dacă celălalt urma să îi cumpere cadou, un fel de reciprocitate obligatorie. Acum îmi pare rău că nu m-am jucat un pic cu chestia asta, aș fi putut produce ceva schimbări în viețile lor. Si, după câte am văzut în ultimii 20 de ani, cel puțin în țara asta, schimbarea e întotdeauna bună… într-un final… poate.

Mno, sărbători fericite, și nu vă stresați prea mult cu cadourile. N-o să le țină minte decât un an întreg de acum încolo.

Sunt cel puţin două emisiuni la TVcare mizează pe prostia unor femei (+/-frumoase) ca mijloc de entertainment: Te pui cu blondele şi Pariu că ştiu. Coincidenţă sau nu, ambele apartin Antenei, acest OTV putin scuturat de praf şi cu un strat de lustru.

Am urmărit din când în când cele două emisiuni ca să mă enervez în cunoştinţă de cauză. Trebuie remarcaţi şi prezentatorii de mare angajament: Dan Negru (blog, unde chiar scrie) care a prezentat dintotdeauna emisiuni de divertisment care prespupuneau multă prosteală, respectiv Mihai Morar – om de un bun gust şi de o diplomaţie sublime (Caragiale style).

În TPCB, emisiune de mare succes conform banilor pe care îi strânge (vezi la 8.Dan Negru), fetele se aşează pe rânduri, in funcţie de scorurile obţinute la un test de inteligenţă  cultura generala, de la cele mai slabe la cele mai bune (SCORURI). Ce transmite asta? Faptul că respectivul concurent va trece cu brio de primele 2-3 rânduri de fete pentru că sunt proaste şi habar n-au să răspundă. Bine, descrierea emisiunii spune ca “este o şansă dată blondelor din România de a arată că este vorba de o prejudecată, de o mentalitate greşită şi nefundamentată“. Aha.

În PCŞ, cele trei grupuri de masculi feroce pariază dacă cele două fete care îi reprezintă sunt în stare să răspundă unor întrebări banale ale căror răspunsuri nu le cunosc nici ei, de cele mai multe ori. Raportul e: echipei de barbati I s-a spus deja răspunsul, iar ei văd discuţia pe care o duc fetele ca să ajungă la un răspuns şi vociferează pe marginea ei. Da, e format internaţional, but does that make it ok?

Acum, indiferent cât desconsideri capacitatea intelectuală a unor femei, oricât de misogin îndârjit ai fi, nu poti lua în serios ceea ce se întâmplă acolo. Regia e usor de ghicit. Întrebarea rămâne: de ce e regizat tocmai în felul ăsta? De ce e atât de distractiv să vezi femei (aparent) proaste? Poate scopul e să le dea privitorilor siguranţa că ei sunt mai buni şi mai deştepţi – caz în care, de fapt, le insultă inteligenţa.

În calitate de lil’ agitator care se gândeşte la tot felul de consecinţe, fac următoarea conexiune:

Se face mare tam-tam pe seama violenţei de la TV şi ce impact are asupra copiilor, când sunt atitudini mai putin radicale şi pasive care se pot învăţa trec neobservate, cum ar fi discriminarea. Nu înţeleg de ce CNA-ul, acest justiţiar al tot ce se vede şi se aude, observă mereu alte rahaturi dar nu şi pe astea.

Să ne bucurăm în continuare de divertismentul de calitate şi de succesorii demni ai lui DD: Acces Direct, Show păcătos, Răi da’ buni, Să te prezint părinţilor… PS: I blame Vacanţa Mare as well.

*Atentie, contine spoilere.  De fapt, contine NUMAI spoilere. Si de-alea de masina.*

2012, marele film despre marea apocalipsa, cu marele buget si MARILE incasari, ma asteptam sa fie o absurditate grandioasa. In schimb e una dintre cele mai haioase comedii pe care le-am vazut anul asta. Si asta pentru ca umorul involuntar e cea mai mare realizare cu care se poate lauda productia.

“Poveste”

Exploziile solare foarte puternice fac ca mantaua Pamantului sa se incalzeasca peste limitele normale, ceea ce duce la o deplasare rapida a placilor tectonice, care provoaca explozii vulcanice spontane, rifturi noi ce se creeaza in 5 minute si inevitabilele tsunamiuri care lovesc peeeeste tot. Actiunea initiala e in SUA, aceasta tara predestinata tuturor sfarsiturilor lumii prin toate modurile posibile, ca sa se termine in China, in mod ciudat taram al fagaduintei si al salvarii.

“Personaje”

Cele 7823 158  de minute (really? asa putine?!) ale filmului contin in prima parte povesti despre personajele foaaarte slab si siropos conturate care vor avea parte de ”apocalyptic misadventures” pe parcursul aberatiei filmului. Pentru un context in care, putem deduce, mor miliarde de oameni, pe arca aia a salvarii toata lumea rasufla usurata cand UN papitoi nu moare. Personajele cad in atatea clisee incat devin insuportabile:

• toata lumea suna pe toata lumea ca sa isi aminteasca momente din copilarie, sa-si ceara scuze sau sa-si ureze o moarte in chinuri
• un nebun d-asta obsedat care prevestea sfarsitul lumii transmite in direct la  radio de pe marginea unui vulcan care erupea. Bucurati-va, nebuni din toata lumea! (Cea mai mare satisfactie pe care o am fata de oamenii astia e ca n-o sa apuce veci pururi sa spuna “I told you so” – pentru ca ori nu se intampla, ori…stiti voi…)
• eroul vietii poarta discutii de 5 minute cu familia in loc sa se duca sa isi faca treaba, adica sa salveze ceva sute de mii de oameni
• un erou mai pasiv tine un discurs despre “ce este umanitatea?” cand vine peste ei tsunamiul in 10 minute si trebuie sa decida daca salveaza inca vreo 10 000 de oameni sau nu. Oricum mureau 6 miliarde, da’ aia 10 000…
• presedintele SUA hotaraste in ultima secunda sa ramana si sa moara alaturi de popor. Normal, intr-un final asta se intampla pentru ca ii cade un portavion in cap. Stiti voi, odata cu mega-tsunamiul. Oh, did I mention he was black african american?

Unul din cliseele fumate dar simpatice e mafiotul rus, mare cat un urs si cu o voce asemenea, cu 2 copii si cu pitipoanca siliconata, blonda, dupa el. Altul, mai plictisitor, e tatal si mama divortati, care se reunesc cand…uhm…moare sotul aleia, strivit in mecanismul de inchidere a trapei imense care sigileaza arca. Ah, cat romantism! E de retinut faptul ca sotul fostei neveste a eroului, care e soferul rusului, e chirurg plastic (sotul), si EL i-a pus silicoanele rusoaicei blonde si siliconate!! Senzational!

“Situatii”

In ceea ce priveste situatiile de explozie-a-pamantului-si-alte-catastrofe – ca doar de aia te uiti la film, nu pentru scenariul inteligent si discutiile despre filosofia kantiana – unele sunt spectaculoase, altele aproape jalnice. E simpatic cum cad toate blocurile ca piesele de domino, dar e penibil cum 5 oameni intr-o limuzina(!) trec printre si prin toate cladirile alea si se salveaza la limita limitelor, inclusiv a bunului simt. Daca asta ar fi singura situatie de ros unghiile (“nail biting situation”, ce? :P) ar fi ok, dar asta e numai inceputul. Eroii siroposi se salveaza de vreo 3 ori decoland cu avioane de pe piste care se sfarama sub roti pentru ca intotdeauna scoarta se crapa acolo unde sunt EI, niciun metru mai incolo; de vreo alte 2 ori cu masini care evita la milimetru catastrofa si inca cel putin o data inainte si/sau dupa ce loveste tsunamiul si incearca sa inchida portile arcei salvatoare.

Concluzia

Se salveaza niste unii care probabil o sa repopuleze pamantul folosind metoda iepureasca. Initial, eram ingrijorata: cum o sa repopuleze ditamai planeta daca pe arca aia sunt numai barbati?! Pana la urma m-am linistit, a aparut si o femeie, ceea ce e arhisuficient.

E foarte bun pe post de comedie si de concurs “care gaseste cele mai multe greseli”, asa ca luati-va gasca si “puneti bani pentru DVD”. Incercati sa nu beti cola ca o sa va iasa pe nas (de ras) si pateaza.

Concluzia suprema

Pentru cel mai piratat film al anului, it sure stinks.

“Zile si nopti” are un produs proaspat si nou, cel putin pe Brasov: un card de reduceri caren poate fi folosit in restaurante, pub-uri, saloane si la… Filarmonica. Reducerile sunt intre 15% si 35% in functie de loc. Oamenii muncesc in continuare sa stranga cat mai multi parteneri, inclusiv magazine, teatru si zone de recreere si sport din oras.

Deocamdata noi brasovenii suntem privilegiati pentru ca numai aici s-a aplicat aceasta idee. Din primavara cardul urmeaza sa apara si in alte orase mari, inclusiv in Bucuresti, iar cei care-l au il vor putea folosi in toate aceste orase.

Pana acum am folosit de 3 ori cardul – de doua ori in Deane’s, o data in Il cafe. Si il am de o saptamana – de la blogmeetul de vinerea trecuta, cand Rares si Andreea de la “Zile si nopti” ne-au povestit la un blogmeet ad-hoc despre ce este vorba.

Imi place mult ideea de card de reduceri si probabil cel mai bine se potriveste, cel putin deocamdata, celor care ies frecvent in oras – pentru ca astfel costul de 100 de lei al cardului se acopera destul de repede.

Having said that…

Am de dat 5 carduri de reducere “zile si nopti”

pentru 5 cetateni din Brasov. Ce trebuie sa faceti voi?

Sa ma convingeti ca iarna e un anotimp misto.

Sigur ma prindeti voi cu ceva. Sa curga argumentele, in orice forma vreti voi! :)

In caz ca va intrebati cum arata, iata-l:

UPDATE:

4 dintre cei care ati raspuns pana acum (5/12, h=21.58) veti primi de la Mos Nicolae cardul: Mishu, Vlad Moldovan, Victor si Bobo. O sa va contactez pe e-mail odata  apare si cel de-al 5-lea doritor.

Armin - Sigur nu il vrei? Ai castigat dreptul la el :) Vorba aia, “astept raspuns!”

UPDATE FINAL:

Ultimul card merge la Armin, care s-a gandit mai bine si a ajuns la concluzia ca il vrea.

Mailurile le voi trimite luni, cu instructiunile si codurile pt fiecare. Sa va bucurati de ele :)