Asta scriam pe 1 sepembrie:

Zilele astea m-am plimbat foarte mult prin oras, cred ca mai mult din jumate din centru l-am vazut..nu prea imi dau exact seama. Am vazut asa de multe locuri faine ca inca nu imi amintesc in ordine.

Cele mai tari ar fi astea:

NYHAVN

E un canal foarte micut, care se opreste in oras. Pe el sunt ambarcatiuni mici, de lemn, vechi dar functionale. Pe o parte a lui e strada si sunt cateva restaurante, dar pe cealalta e terasa langa terasa, nici nu se vede unde se termina una si incepe cealalta. Am trecut pe acolo sambata la ora 11.30, mergeam spre mica sirena. Terasele erau pline, foarte multi turisti si fotografi. Seara pe la 8 am trecut iar, era la fel de plin. Locul asta e superb in orice moment al zilei.

PRIMARIA
Mare si foarte bine conservata, in piata din fata ei sunt cateva terase. Serviciile sunt destul de proaste, nu vine nimeni s ate ntrebe de sanatate, te duci, iti iei, te asezi. Nu prea curata nimeni terasele :) Trebuie sa cam ocolesti reziduurile celorlalti.

MICA SIRENA

Trebuia sa apara si asta…E foarte mica statueta, si mereu sunt oameni care isi fac poze cu ea in diferite ipostaze. In aceeasi zona acosteaza si nave de croaziera, cam cat un bloc de 6 etaje sau mai mari, si e si un fel de golfulet artificial unde se tin barcute, iahturi sau ce mai are omul de plimbat pe apa. Si prin zona asta sunt “canal tours”, si in general merita sa mergi si cu asa ceva, vezi multe intr-un timp scurt.

N.Y. CARLSBERG GLYPTOTEK

N-are treaba cu berea, e un muzeu de arta din centru. E destul de vasta colectia de acolo, de la obiecte de arta egiptene, sarcofage, doua mumii mici (nu chiar asa de vechi, una e de prin 30 d.Hr. si una cam 300 i.Hr). Sculpturi din Grecia si Roma antica, imparati, scriitori, artisti. Au si o colectie de sculptura moderna, multe lucrari de Rodin…si pictura franceza moderna, care e la niste nivele superioare, unde se urca pe niste trepte albe de marmura. Nu am apucat sa vad tot, se inchidea inainte sa fi vazut jumate…dar mai e timp. E interesant ca in mijlocul muzeului e o gradina intr-o curte interioara acoperita si sunt plante exotice acolo, bancute. Un detaliu destul de haios – toate usile am clantele in forma de coada de peste :) Sau coada de sirena, daca e sa fim usor romantici.

Am plecat cu avionul. Nu mai zburasem niciodata. Tipa de langa mine m-a avertizat ca o sa fie o senzatie la decolare, si o parte mai putin placuta la aterizare. A fost ok, fara rau de inaltime sau orice altceva.

Aeroportul din Copenhaga e imens, dar e un spatiu organizat foarte simplu, deschis, aerisit. Totul e nou si minimalist. Fara sa fie nevoie sa iesi, ai acces la metrou si la tren. Cu toate ca stiam ca trebuia sa iau un anumit autobuz sa ajung unde stau acum, nu am stiut pe unde sa ies in asa fel inca sa ajung in statie si in cele din urma o doamna s-a oferit sa imi arate pe unde se ia metroul. Metroul ultramodern, si rapid. Nu stiu daca a durat 10 minute pana in centru. Acolo eram total pierduta, si a trebuit sa iau un taxi. Am ajuns la hostel, am platit, am urcat in camera – etajul 16… another first – am abandonat acolo bagajul mare si excesul din rucsac si am plecat.

Miros de mare. Pescarusi. Hostelul pe malul raului care desparte Christianshavn de restul orasului. Nu am trecut podul, am mers in partea cealalta spre centru. Parcul de distractii Tivoli – acolo se aud tipete zi si noapte, din diferite trenulete si alte nebunii in care eu NU m-as da, ma simt atat de bine cu picioarele pe pamant :D Putin mai incolo pe partea dreapta, primaria orasului. Din cate am vazut se poate si vizita. Cladirea e imensa, are o culoare rosiatica-maro, de cu unele accente verzulii, iar turnul e suficient de inalt incat l-am luat ca reper. Din poze nu reiese acelasi sentiment de BIG. Am mers pe stradute, chiar daca nu stiam daca am harta la mine sau nu. Am ajuns destul de departe de locul de pornire, de fiecare data mai vedeam o cladire care ma fascina. Si am vazut ca se poate: cladiri vechi si cladiri cu arhitectura noua, din sticla si beton, pot sta unele langa altele si pot arata si bine. Asta se datoreaza in parte faptului ca atat cladirile noi cat si cele vechi au o linie foarte simpla, fara ornamente si fara opulente sau designuri extravagante care sa ceara atentie. Unele cladiri noi pastreaza chiar si culoarea. Tot orasul pare sa fie un bej-caramiziu, o nuanta calda.

Trafic. Nu exista asa ceva. La ora 15.30-16, trafic extrem de lejer. In centrul unei capitale. De ce? Pentru ca numarul biciclistilor depaseste cu mult numarul celor care conduc masina. Prin biciclisti inteleg oameni de toate varstele, si de toate categoriile. De cele mai multe ori oameni imbracati bine, uneori la costum cu geanta de laptop pe umar, doamne pe tocuri, in fusta, imbracate casual sau elegant. Toti pe bicicleta, pe pistele speciale, marcate, care sunt peste tot in oras. Parcarile de biciclete sunt iar ceva ce trebuie vazut, pentru a constientiza cat de generalizat e fenomenul. Cel mai bun exemplu – un mall elegant, pe 6 nivele, in centrul zonei comerciale. Dior, Chanel, Loewe, Helena Rubinstein, Boss. Pe toata latura cu intrarea-o parcare imensa de biciclete. Daca aceiasi oameni ar fi venit fiecare cu masina, era imposibil sa parcheze. De altfel nici nu am vazut parcari de masini in zona asta. Apropo de masini – culoarea predominanta e negru, uneori cate un gri mai inchis.

Pe stradute, multe cafenele, de la cele ultramoderne la traditionale sau fast food-uri – chiar vizavi de primarie, KFC, Burger King, McDonalds si cel putin o shaormerie. Un pic de concurenta… (am ales McDonalds – era cel mai liber, si aveau internet). Cladirile toate vechi in zona asta,insa fara exceptie renovate. Pavjul cu piatra rosie si bej, ocazional in mozaic.

Pe canale ambarcatiuni de agrement, vaporase, barcute, care ofera tururi organizate. Poduri pe stil vechi, banci, terase pe margini – multe stranse insa, vremea foarte proasta. S-a lasat frig, a inceput sa bata vantul like there was no tomorrow, si mai si picura. Superb. Probabil de asta si erau strazile mai goale, mai pe seara centrul comercial s-a umplut mult mai mult. Usor de facut diferenta intre turisti si danezi: hainele. Nu prea vezi danezi imbracati in blugi, tricou si bocanci. Au un stil al lor,oarecum uniformizat. Simplu, dar rafinat. Linii clare, fara brizbrizuri, floricele sau culori prea stridente. Un pic sobru dar cu cate un element mai ciudat. In niciun caz opulenta.

Pana acum ,sobrietate si rezervare. On verra.

Pics si alte povesti coming soon :)

Nu al vostru. Al meu cu siguranţă nu. Al funcţionarilor publici (plecăciune). Pentru că au program de gravide, 9-13 sau 10-14, tot acolo. Pentru că trebuie să îţi iei liber de la muncă să poţi să iei o adeverinţă prin care să iei o adeverinţă prin care să ţi se dea un certificat provizoriu cu care să îţi ridici certificatul pe-bune şi aşa mai departe. Pentru că niciodată programul nu se termină la fix, se termină la fără 5, dacă ai noroc. Pentru că „oamenii de ordine” angajaţi acolo sunt un fel de babuini trecuţi de prima tinereţe care consideră că au dreptul să te tutuiască („hai don’şoară/băiatu’”) dacă te văd lipsit de tupeu, şi îţi vorbesc de sus, de pe piedestalul Zeului acestei Clădiri.

Ce contează că vii cu treabă, că ai ieşit de la examen, te duci la muncă, şi ai venit la fără 10 numai tu ştii cu ce preţ, „s-a închis, vino mâine” „domle e fără 10” „nu se mai intră donşoară” „păi n-aveţi program pân’ la două?!!” „hai ,hai!”

„hai-hai!”??

Bă nene, în primul rând, nu e clădirea ta, aşa că atât timp cât pe uşă scrie ceva, îţi ţii pliscul şi zâmbeşti printre dinţi (sau gingii). În al doilea rând, nu m-ai făcut tu: oricine nu e mama şi zice „hai, hai” a sărit calul. La program de 5 ore nu m-aş plânge că stau 15 minute peste program. La 12-13 ore, cât lucram sâmbetele la MM (în picioare, fără pauze, fără stat jos, fără telefon – the works) mă puteam plânge, puteam să umplu frigiderul oricui, dar când apărea client trebuia să îmi dau două palme şi să-mi mai lipesc nişte ipocrizie pe faţă. Bine, asta funcţionează când măcar eşti dispus să încerci să pari drăguţ.

Aşa că, dacă vrei să elimini orice urmă de judecată şi de provocare din viaţa ta; dacă vrei să fii greţos cu oameni mai mari, mai tari şi mai deştepţi ca tine fără să ţi-o iei; dacă îţi place în mod deosebit să stai înfipt într-un scaun între hârtii şi monitor; dacă vrei să nu te simţi vreodată atins de o acuzaţie de incompetenţă; dacă ai obrazul gros şi ţi-e frică să nu slăbeşti, şi cel mai important, dacă vrei să mai şi primeşti bani buni pe asta, fă-te tată funcţionar public. O să fii semizeu, o să ţii globul pământesc în mână ca pă globu dă cristal, o să umileşti pe cine vrei şi! ŞI!! O să ai program de grădiniţă!!!

Învăţaţi-vă copiii să îşi dorească să fie funcţionari când se fac mari. O să vă pupe şi picioarele. O să fiţi nişte oameni împliniţi. Şi o să aveţi şi pile la stat. Lux.

Începusem să mă uit după mastere pe la universităţile din Europa, în domeniul socio-uman. Gen resurse umane, comunicare organizaţională şi variaţii pe temele astea. La un moment dat am dat de site-ul www.mastersportal.eu, unde am găsit mult mai uşor, pe domenii and stuff, grupate şi pe ţări, ceea ce mă interesa.

Concluzii:

- UK are cele mai mari taxe de şcolarizare dar şi cele mai prestigioase universităţi, în acelaşi timp şi cele mai multe oferte. Ţările din centrul Europei au taxe mai mici, până în vreo 3000 euro, dar sunt mai mult în germană sau franceză (mi se pare normal). Ţările nordice au educaţia gratis pentru cetăţenii europeni (EU/EEA. Sunt însă şi unele specializări care se plătesc). E mai greu cu nivelul de cheltuieli la care ajungi ca să poţi trăi în una din ţările astea, dar dacă pui în balanţă toate posibilităţile pe care le-ai avea, e destul de acceptabil.

- aria de resurse umane intră de multe ori cu titlul de “Human Resource Management“, şi datorita ultimului termen se încadrează la studii economice – ceea ce înseamnă că trebuie să ai licenţa (BA) în ştiinţe economice. Aceeaşi poveste şi cu comunicarea organizaţională (pentru că teoretic duce la o poziţie managerială).

Pe socio-uman sunt destul de multe oferte. Cam vreo 1500. Cu bani mai mulţi sau mai puţini, de la gratis - cam 570 mastere, din toate domeniile, sunt fără taxe! din care 60 la sociouman- la 550-20.000+ euro. Cu 12, 18 sau 24 de luni (2, 3 sau 4 semestre). Domenii clare sau diferite combinaţii interdisciplinare, accesibile celor cu licenţă în sociologie. Poţi să găseşti tot ce vrei. Dacă vrei :)

Condiţia pe care o impun universităţile astea e să demonstrezi cu diferite feluri de atestate că ştii limba în care se ţine masterul: engleză sau limba ţării, depinde de ofertă. Trebuie să ai şi o diplomă de licenţă într-unul din domeniile agreate de ei. Condiţiile de admitere sunt detaliate la fiecare ofertă. Aşa că, aruncă un ochi pe site, chiar merită, şi o să fii surprins câte nu se găsesc la noi.

Cât despre ceea ce căutam eu, ei bine am găsit. Ce căutam? O specializare care să nu fie dintre cele deja tradiţionale, cum sunt resursele umane, comunicare, marketing, mass media. Toate sunt interesante dar am gasit ceva care le depăşeşte pe toate, şi în acelaşi timp îşi găseşte aplicarea în toate, dar şi în alte domenii. E mai mult o metodă de analiză, care foloseşte simulări pe computer şi calcule ca să determine schimbări şi relaţii între sisteme. Ideea e că după masterul ăsta poţi să te orientezi inclusiv către poziţii manageriale sau care ţin de relaţii publice, să nu mai zic de cele amintite mai devreme. Astea sunt părţile faine, la care se adaugă faptul că nu are taxe de şcolarizare, că licenţa în sociologie e OK ca să pot accede la el.

Care e partea mai puţin faină? E unul singur în Europa.

Ca fapt divers – cel mai scump master din Europa este The Oxford Executive MBA. Durează 21 de luni, cu o taxă anuală de 60.000 euro. Şi chiar dacă ai avea banii, trebuie să îndeplineşti criteriile foarte înţepate ale Universităţii care e pe locul 2  în lume, respectiv 1 în Europa, conform Times Higher Education Supplement.

Articolul ăsta l-am scris pentru că mai multi colegi şi prieteni mi-au zis că le-ar plăcea să facă masterul într-o altă ţară. Mie îmi place ideea…aşa că m-am gândit să văd cât de realizabil e. FOARTE! (Numai că trebuie să găseşti singur, facultatea nu o să ajute niciodată competiţia.) Trebuie nişte voinţă. Ca să-l citez pe Kramer: “Giddy up!” :)

Mai am 8 zile până ajung în Copenhaga, cu alte cuvinte mai am o săptămână până să înceapă descoperirile. E prima oară când plec din ţară. E prima oară când mă urc într-un avion. E prima oară când locuiesc în altă parte decât “home sweet home”. Şi o să fie prima oară când o să aud cuvinte în jurul meu şi nu o să înţeleg o boabă.

Entuziasmul pe care îl am faţă de toate noutăţile astea e amestecat cu o curiozitate-slash-teamă. E ideea de a ateriza într-o situaţie total nouă, în care tre’ să te descurci după propriile puteri. Nu ştii pe nimeni, toate străzile sunt la fel, zîmbeşti optimist şi speri să nimereşti măcar din a treia încercare destinaţia.

Entuziasmul câştigă.