Ascultam ieri melodia “noua” a lui Puya – “noua” pentru ca seamana plictisitor de mult cu precedenta, de la melodie-mesaj-versuri pana la interpretare-alternarea romana/engleza-ton. De data asta insa omul e revoltat din cauza preferintei romanilor pentru scandaluri, in special la televizor, si apetitul fata de mondenitati.

Mesajul transmis de el acolo e corect, “pe sticla” chiar apar toate ciudateniile si/sau nulitatile in timp ce oamenii obisnuiti sunt prea … lipsiti de probleme psihice ca sa apara in programe. Sigur va vin in minte 2-3 exemple.

Problema, ziceam, nu e mesajul pe care il transmite, ci publicul la care ajunge. Am presimtirea ca o buna parte din publicul lu’ Puya (Puyei?) se suprapune cu cel care gusta Dan Diaconescu, emisiunile mondene sau nu, dar cu scandal, si manechinactritdansatoarele slab imbracate. Nu cred ca are cineva o revelatie de genul “ce misto e melodia astuia, de acum nu ma mai uit la Acces Direct”…

Am tot mai mult senzatia ca emisiunile pseudo-reality show si talk-show cu “vedete” dau masura anormalitatii. Ele sunt facute sa atraga publicul prin anomalii, derapaje de la un stil de viata linistit, deci banal. Prin comparatie, privitorul e intruchiparea normalitatii si a moralitatii. Pe langa Sexy Braileanca ori Tolea, toti suntem usi de biserica si ne permitem sa aruncam cu pietre.

Bine, probabil Puya in sinea lui n-are nicio strabatere de genul asta, cred ca ii merge bine, ca au prins la public melodiile astea…

Share/Save/Bookmark