În primul rând nu prea ai cum să aprecieze cineva ce este cu adevărat curajos. Cu ce e mai curajos decât mine o persoană care nu s-a gândit niciodată la moarte, dar care nici n-a trecut prin vreo greutate adevărată. Nu vreau să atac pe nimeni, dar toată lumea trăieşte într-o lume de vis şi consideră că micile probleme sunt cheia sinuciderilor. de multe ori, când sinuciderea a finalizată trebuie să vorbim şi de o problemă psihică, poate chiar depresie în sens clinic.

Din păcate, nu prea văd cum slăbiciunea şi prostia poate să aibă ceva în comun cu o femeie bătută/violată, cu cineva care şi-a văzut pe cel(a, i) drag(ă,i) murind încet şi în chinuri etc.
Dar există, bineînţeles, şi cei care se sinucid pt că nu i-a lăsat mama la discotecă.
Şi nu prea cred că putem vorbi de slăbiciune în momentul în care noi suntem programaţi să luptăm pt supravieţuire chiar şi atunci când luptăm împotriva propriei noastre voinţe. Din punct de vedere al evoluţiei, sinuciderea este o anomalie.

Şi animalele se sinucid.

Zizzou – eu ziceam in sensul in care moralitatea ne-o definim tot in functie de ceilalti, imoralitatea fata de sine ar insemna sa incalci un principiu, iar principiul probabil se refera la ceilalti

Baghy – numai daca isi face Dan Diaconescu blog ;))

Romania Inedit – bun venit! Da, e un motiv tare altruist :)) Sa pui umarul la o lume mai desteapta…

Cami – cred ca oamenii au creat atatea interpretari pentru ca e una din marile necunoscute ale lumii. Nu putem cunoaste moartea, pana cand ajungem sa o cunoastem nu mai suntem “noi”. Dar tocmai pentru ca e un fenomen universal, deci ne afecteaza pe fiecare, cred ca orice persoana se poate raporta la modul personal la moarte.