…e destul de simplă: dacă e o ocazie – pentru persoana respectivă sau una universală, mai precis zi de naștere, onomastică, Crăciun – trebuie să cumperi cadou.

Dar ce înseamnă când persoana care ar trebui să primească spune “nu vreau cadou, nu îmi plac cadourile, nu vreau să primesc”? Inseamnă că minte. Nu există om căruia să nu îi placă să primească ceva. Poate vrea să transmită că nu vrea să cheltui prea mult sau să pierzi timpul sau să îți storci creierii – mesaj care poate fi real, dar nu înseamnă că într-adevăr nu îl VREA. Come on, free stuff?

Mărturisesc că de multe ori am trecut cu vederea această realitate universal valabilă, cel mai des de zile onomastice – în parte pentru că încă nu a găsit nimeni vreo sfântă Luana așa că voi rămâne forever cu neîmplinirea asta. Când eram mică eram chiar tristă că n-am și eu nume ce apare în calendar.

Mi-a trecut.

Mai tre’să recunosc că nu știu să aleg cadouri potrivite – o mai dau în bară din când în când făcând o combinație între ceea ce îmi place mie și ce presupun că i-ar plăcea respectivului. Sometimes it ain’t pretty. Din fericire în magazine nu se găsesc combinații de genul hamsteri zburători.

Opțional și în funcție de convențiile relației, omul mai oferă cadouri de Valentine’s, Paște, Halloween, anul nou, casă nouă, căsnicie nouă. Dacă e cazul, de aniversări semnificative ale relației.

Povestea cadourilor îmi amintește de vârste de genul 16-17 ani, când fiecare din jumătățile unui cuplu se adresau prietenului comun (=eu) ca să afle dacă celălalt urma să îi cumpere cadou, un fel de reciprocitate obligatorie. Acum îmi pare rău că nu m-am jucat un pic cu chestia asta, aș fi putut produce ceva schimbări în viețile lor. Si, după câte am văzut în ultimii 20 de ani, cel puțin în țara asta, schimbarea e întotdeauna bună… într-un final… poate.

Mno, sărbători fericite, și nu vă stresați prea mult cu cadourile. N-o să le țină minte decât un an întreg de acum încolo.

by-luana

Share/Save/Bookmark