N-am inteles niciodata de ce unii se combina cu persoane de sex opus – sau nu opus – in ideea ca o sa schimbe persoana respectiva. Adica eu porneam de la ideea ca, (fa) draga mea, daca ai chef sa formezi un cuplu, il alegi pe alalalt pentru ca iti place si nu pentru ca NU iti place. “Am aici o lista de defecte de la a la ţ si am incredere ca pot corecta cel putin jumate dintre ele. Altfel, imi place foarte mult individul, are potential”. In traducere libera, probabil ca “potential” se traduce prin atribute fizice sau prelungiri ale lor, daca acceptam ca posesiunile materiale tin loc de ceva/sunt prelungiri, ale personalitatii desigur (Ce simpatic esti, da’ ce Chiuşapte ai…)

Complet speculativ, nu pot sa nu ma gandesc ca majoritatea celor care fac asa sunt de sex ffffeminin. Am si cunoscut cateva specimene si ii cunosteam si pe tipi, mai mult in varianta “inainte”; despre varianta “dupa” auzeam de la prietenii lor “bah, nu se mai poate discuta cu ăsta”. Da’ si mai interesant e cand cei care spun propozitia asta de pe urma sunt la randul lor intr-un proces de transformare (da, “ma transform”…) si se critica intre ei. Desigur, niciunul nu ar recunoaste ca este work in progress ambulant, si nu-i total exclusa nici varianta ca pe termen lung chestiile “invatate” de la tipa in materie de stil, muzica, femei sa le prinda chiar bine. Dar.

Pentru unele a devenit chiar un sport. Nu-mi place de el, da’  las ca umblam sub capota (imatur, deh) si la spoilere (dam burta jos), folie (mergem la solar), xenoane (de la Police in sus) si consumul de carburant (nu bere, Bacardi – hai ca e tot cu B, ce-i asa greu?), chestii de-astea si aranjam baiatul in 3 luni max, chiar aveam nevoie de exercitiu ca simteam ca ma plafonez. Hence a new trend: tunarea prietenului – I can make my own right one, e mai usor decat sa-l caut, asa ca hai cu cheia de 16. Bai, se imbrăca in trening, avea carare pe mijloc si freza de manelist, si purta slapi Adibas din piata, dar uite acum ce baiat stilat e. Nici manele nu mai asculta, acum e clubber (dragut cuvantul asta, [clabăr], e foarte reinterpretabil).

Si tipii stiu. Si se tem. Mai ales unii pentru altii. Hiii, s-a combinat asta cu una. Moaaama, o sa-l schimbe, o sa-l termine, o sa-l faca varza, n-o sa-i mai dea voie sa iasa din casa. Mai, stiu ei ce stiu si faptul ca iau din start in calcul posibilitatea ca fenomenu’ sa aiba loc inseamna ca l-au vazut de suficiente ori incat sa se astepte ca el sa se repete. Be afraid! Be very afraid, mwuhahaha, uita tot ce stii si asculta la ea acolo.

Mult mai rar se intampla tunarea prietenei. Si in niciun caz la un nivel asa de profund… adica de ce sa se complice? Ei macar sunt siceri: vrei o panarama, cauti o panarama; vrei o fata de dus acasa la mama, se gasesc si din alea. Vrei ceva in between, pac-pac, este. In cel mai cel caz, tunarea se refera la ceva hainute si papucei, niste ochelarasi si bijuteriute (femeilor, de ce vorbiti cu diminutive?! “Vreau si eu niste cercelusi” – allez tuh d’ici).

Mno, si in conditiile astea cine e mai lenes? Ea care nu are chef sa mai caute dar investeste a shitload of time sa il schimbe pe ala (iar, DE CE?!) sau ei, care nu au chef sa schimbe pe nimeni dar investesc energia in alcatuirea bazei de date? Eh, pana la urma activitatile sunt placute pentru fiecare dintre parti si probabil daca se gasesc el si cu ea magnifici, se vor potrivi de minune.

Da’ eu tot nu inteleg de ce femeile actioneaza asa. O fi alea cu instinctul matern, cu “I can make my own people if I choose to”, care se extinde si asupra oamenilor deja existenti? Sau o fi o forma de exercitiu ‘telectual, si ni mă ce pierd!

Pentru cei ce se tem :P

Share/Save/Bookmark